Aventuri de toamnă

Nu vreau să o lungesc prea mult. Cu ceva timp în urmă unul din medicii de la secţia de oncologie, văzând tabloul meu sangvin a zis, într-un rând cum că pentru ce am eu nu există nici tratament nici medicament şi cu altă ocazie, poate şi alt medic, după ce am atras medicilor atenţia asupra anevrismului, mi s-a spus că la mine la ora actuală şi în starea în care mă aflu o operaţie ar însemna moartea sigură. Ca urmare a primei declaraţii copii mei au iniţiat apelarea la clinica universitară din Heidelberg care a şi iniţiat măsurile necesare pentru cea ce nu există pentru unul cu ce am eu!? S-au făcut investigaţiile necesare şi am fost pus pe lista de priorităţi pentru un transplant de celule stem. "Nu există tratament"!? Între timp s-a convenit ca în perioada de aşteptare pentru găsirea unui donor adecvat de celule stem să se repare anevrismul. La scurt timp după aceasta am avut parte de un mic incident vascular, o stenoză a iliacei drepte cu internare de urgenţă cu accelerarea corespunzătoare a tratării arteriilor. Ca norocul că nu a fost nevoie să se facă o ammputare deoarece o serie de vase secundare ocolitoare a zonei afectate au preluat alimentarea în continuare cu sânge a piciorului, nu chiar la modul optim dar suficient pentru a elimina amputarea. Cumlea este că în timp ce eu alergam să fac formele pentru internare în vederea reparării anevrismului am primit vestea că s-a găsit un donor 100% de celule stem pentru mine!? Am fost internat şi mi s-a introdus un stent pentru scoaterea din "funcţie" a anevrismului şi pentru repararea iliacei mi s-a implantat un "crossover bypass". Totul a mers bine până când s-a făcut remarcată o inflamare a celor două cicatrici însoţită de o stare febrilă pe care "specialiştii" (uniii dintre ei) au explicat-o ca fiind un semn de recidivă a leucemiei cu toate că analizele corespunzătoare, afară de una(cea pe care eu o consider a fi cam nesemnificativă), arătau contrariul. Pănâ la urmă s-a picat de acord că ar putea fi de la cicatricele de la operaţie care deja arătau cu totul altfel decât bine. Am fost mutat la secţia unde am fost operat de anevrism şi s-a constatat că organismul meu nu acceptă plasticul din care era confecţionat acel "bypass", că toate astea ar fi manifestarea respingerii de către organim a acestuia şi că ca urmare acesta ar cam trebui scos. La trei săptămâni după ce a fost implantat!? Operaţia, în final a reuşit şi de data aceasta doar că cu oarece eventuri mai dure de gen pericol de sângerare pe masa de operaţie, comă. . . Cât pe ce să mă caţăr!? Când am ieşit din spital. . . mă simţeam ca o poză Roentgen, băiat subţire, văzut de lateral o linie şi văzut din faţă semitransparent!? Vlagă? Ce e aia şi de unde atăta, abia mă ţineam pe picoare dar MĂ ŢINEAM pe ale mele şi încă o mai fac, cu maximă încăpăţânare. Şi când, acuma, după două operaţii îmi amintesc că mi s-a fost spus că pentru mine o operaţie înseamnă moarte sigură. . .
La ora actuală, după o reintrare progresivă aproape în normalitate, mai ales în ce priveşte alimentaţia susţinută de câte două flacoane de "harană de cosmnaut" pe zi pot spune că mă simt cu totul altfel astfel încât au fost planificate următoarele investigaţii pentru transplantul amânat în toamnă. Într-o discuţie avută cu unul din medicii ce se ocupă de mine la clinica oncologică de zi (ambulanţa oncologică) acesta a spus că după toate cele prin ce am trecut nimeni că nu s-a aşteptat la ce şi cum s-a întâmplat, la o astfel de desfăşurare a evenimentelor, a mai zis că pentru aşa ceva că a fost nevoie de un chirurg cu totul deosebit, de vârf, faţă de care îmi exprim tot respectul şi căruia îi mulţumesc din suflet cât şi de un pacient care să suporte relativ bine unele chestii la care este supus, iar nu unul de toate zilele, "unul care se pricepe". Următorul "punct în program" ce urmează, pe 04.01.2011, este efectuarea unor consultaţii şi investigaţuu pentru pregătirea transplantului.
Vă voi ţine la curent.

24) Ce ţanţoşi suntem

. . . cine? de ce? Păi cine alţii dacă nu cadrele medicale de tot felul şi la toate nivelele? Şi pe drept. Păi dacă te uiţi ce enorme progrese a făcut în ultimii ani medicina, în toate domeniile, câte succese a avut, câte metode noi a elaborat şi pus în aplicaţie cu succes deosebit, te apucă ameţeala!

Nu mă voi întinde prea tare. Printre altele poate merită atenţie două procedee şi aparate deosebite. "CT - Computer Tomograful" şi "TMR- Tomografia MagnetoRezonantă"!?

De ce? Iată de ce:

CT. Bazele teoretice au fost formulate se către matematicianul austriac Johan Radon în1917. După unele lucrări pregătiroare făcute de fizicianul A.M. Cormack, între anii 1957 şi 1963 inginerul electro Godfrey Hounsfield a creat câteva prototipuri cu urmarea că aceştia au primit pentru munca lor, în anul 1979 Premiul Nobel pentru medicină"!?

MRT. În anul 2003 P.C. Lauterbur şi Sir Peter Mansfield primesc acelaşi premiu!? Primul fizician şi al doi-lea matematician!? Ups? Iară!!!

Vreţi să continui lista? Chiar vreţi sau ajunge pentru a realiza de unde ce vine?

23) Continuare

După toate acestea, aşa pe 21 Septembrie am fost solicitat să mă prezint în scopul eliminării "teroristului" din burtă la spital. Pe data de 23 am fost operat fără probleme. Prin două tăieturi la partea de jos a abdomenului mi s-a plasat acolo pentru "neutralizarea" anevrismului de pe aorta principală un stent iar mai departe s-a înlăturat obturaţia Arterei Iliaca stângă concomitent cu plasarea unui "cross over bypass" prin care se alimntează de acuma cu sânge piciorul drept.

La nivelul zilei de azi încă cicatricile mă cam supără la fel ca piciorul drept care mai este puţin umflat. În acest timp, mai exact pe 21 Septembrie am aflat că a fost găsit un donor compatibil de celule stemm!? Ca urmare, poate cam exagerat şi pripit, am insistat ca pe datat de 04 Octombrie să fiu externat chiar dacă cu câta febră (38,3) pentru a putea fi la termenul din 05 Octombrie de la Heidelberg. N-am greşit. Aici am fost luat sub lupă şi mi s-a propus că ar fi bine dacă aşi rămâne acolo . . . Încântare, doar că, când am văzut cu ce rezultat a încercat medicul din Heidelberg să îl lămurească pe cel de dincolo referitor la ce, cum şi cu cea ar fi de făcut şi între timp nu s-a mai putut abţine şi a pufnit în râsm-am hotărăt să rămân în Heidelberg. Înţeleaptă hotărâre. Ăştia m-au căutat prin toate orificiile şi când nu au găsit orificiu corespunzător scopului urmărit au "făcut unul". Important le-a fost să determine exact cauza stării mele febrile. Nasol este că la ora actuală, cu cea mai mare probabilitate, se pare că aceasta nu s-a datorat vre-unei infecţii ci datorită revenirii leucemiei!?

"nu zi hop până nu au sărit şanţul"

Urmarea? Păi momentan transplantul pentru care m-am bucurat aşa de tare trebuie amânat şi trebuiesc făcute tratamente pegătitoare suplimentare!?

22) Actualizare

De la data ultimului „material” publicat s-au mai întâmplat o serie de chestii!?
Așa de pildă pe 31 August, în timp ce ne plimbam cu câinele am început să am o senzație tot mai ciudată în piciorul drept, acesta „asculta” tot mai puțin de mine până ce a început să doară cam tare, să amorțească și a refuzat orice „serviciu”!? Ca norocul nu am fost prea departe nici de acasă și mai ales de medicul casei la care am ajuns direct cu ajutorul unui prieten care locuiește în zonă și a unui tânăr care m-a dus cu mașina lui la medic.
Aici agitație, dureri nasoale de tot, morfină, salvare, internare de urgență la spital. La spital o serie de investigații de tot soiul, neurologice, angiologice,. . .Nici nu mai știu exact ce s-a făcut și ce nu, în orice caz piciorul meu nu a mai fost atât de „cercetat” de când există!? Rezultatul? O obturație a arterei iliace a piciorului însoțită, după cum a spus specialistul în probleme vasculare, de puțină baftă (că prost ai voie să fii dar trebuie să ai baftă) în sensul că deja erau formate vase sangvine ocolitoare pentru zona obturată așa că piciorul nu a rămas complet fără sânge ci a continuat să fie alimentat ducând astfel la faptul că nu a fost nevoie de o interveție de urgență. Urmarea a fost acea că am fost reținut la spital pentru o serie de alte investigații extinse de detaliu și de completare. Treaba cea mai neplăcută în toată pățania a fost și încă este faptul că în piciorul drept continui să am diverse senzații ciudate și foarte neplăcute. Talpa se simte de parcă ar fi umflată și amorțită și din când în când un pitic „ciocănește” în ea, parcă ceva răpăie acolo. Mușchiul de deasupra genunchiului continuă fă fie, la intervale aleatoare, străbătut de câte un „fior” dureros de mai scurtă sau mai lungă durată. Nimica plăcut.
Uni dintre voi își vor aduce aminte de suma „plăcerilor” de care am avut parte în perioada relativ recent trecută. Într-o după amiază, în timpul ultimei spitalizări, a venit la colegul de cameră, pacient „privat” profesorul șef de secție. Am profitat de ocazie pentru a-l „ataca” scop pentru care am afișat pe ecranul laptopului diagrama cu evoluția tabloului meu sangvin din ultimele 14 săptămâni, o reprezentare grafică a unei stări și evoluții catastrofale a tabloului meu sangvin. L-am rugat să îmi răspundă explicativ la câteva întrebări. Printre acestea una s-a referit la acel „diagnostic uitat”, acela de anevrism pe aortă!? Mi-a spus că „atunci” au fost nevoiți să pună niște priorități (!?), tromboane m-am gândit eu în sinea mea, și i-am spus că pot accepta treaba cu pusul de priorități dar că încă mai rămâne de răspuns la întrebarea de ce în cele 8 (opt) zile cît am mai fost internat după descoperirea anevrismului NU mi s-a spus de către nimeni NIMICA referitor la acesta și nici cea mai mică investigație legată de acesta nu a avut loc cun toate că, dacă știu eu bine, un anevrism nu este de comparat cu o bătătură ci puțin mai serios și nici de cum ceva de neglijat „doar așa”!? De ce primele investigații de specialitate au fost inițiate doar după ce eu am arătat cu degetul în scrisoarea de externare mențiunea corespunzătoare? Că NU a fost în stare să răspună ar trebui să fie destul de clar. L-am mai întrebat dacă găsește că este corect ca unui pacient după ce că de niște săptămâni se află într-o stare deplorabilă, de care este conșient, un medic să îi trântească în față ceva de genul „Pentru cea ce aveți dumneavoastră nu există nici tratament și nici medicament!?” M-a întrebat când mi-a fost făcută ultima analiză de măduvă!? I-am spus și nu i-a picat prea bine. Cea mai recentă analiză a fost făcută pe 20 August la Heidelberg!? Surprins m-a întrebat cum de la Heidelberg. I-am explicat că dacă vezi că timp de 11 săptămâni unicul lucru ce ți se spune a fost cel tocmai menționat este doar de așteptat să cauți ajutor suplimentar. La fel am mai ținut să îi atrag atenția asupra faptului că sunt foarte „recunoscător” unui anume medic șef care mi-a aplicat acea „superterapie” căreia s-ar putea să îi datorez starea în care acuma mă aflu deja de 15 săptămâni, acea de a nu mai fi în stare să produc sângele de care am nevoie astfel că trăiesc din „pungi”, stare care se vede cât se poate de clar în diagrama afișată pe calculator!? Multe nu a replicat, ba chiar de la un anume moment dat nu a mai spus chiar nimica. Urmarea?
Nu veți crede dar . . . La următoarea vizită a venit profesorul, cu medicul șef și niște alțiii și au început să vorbească parcă altă limbă!? Se pare că s-a interesat dacă am vorbit prostii, cea ce NU a fost cazul, și o fi aflat unele chestii despre care a auzit pentru prima dată de la mine!? Mi s-a spus că voi fi externat dar că mi se va spune cu cine să iau legătura pentru tratarea anevrismului care acuma, ciudat, după ce că întâi a fost neimportant a ajuns pe prim plan!? Dacă până ziua următoare, vineri, la ora 15:00 nu aflu nimica să merg liniștit acasă că voi fi anunțat telefonic!? Până la ora 15:00 ale zilei numite nu mi s-a spus nimica așa că am plecat. Pe drum spre ieșire l-am întâlnit pe „Domnul Profesor” care m-a oprit și ca nici o dată mi s-a adresat pe nume pentru a îmi spune că medicul șef nu a uitat de mine ci interlocutorul era într-o operație și nu aputut fi contactat. Ajuns acasă de mai puțin de jumate de oră sună telefonul, medicul șef, ca să îmi comunice un număr de telefon și un nume ce să caut acolo, șeful secției de chirurgie vasculară!? Am sunat, toți numai lapte și miere de cum îmi spuneam numele. Am primit un termin pentru un consult pregătitor pentru „repararea” arterelor defecte. Luni dimineața alt telefon, iar medicul șef de la hematologie, cel de vineri, voia să știe dacă am reușit cu acel telefonat!? Subit peste tot numai lapte și miere, atenție mărită și interes necunoscut înainte față de tot ce mă afectează!? Ca ce chestie? Poate din cauza discuției avute cu profesorul și a întrebărilor la care el a primit se pare unele răspunsuri poate cam neplăcute? Subit unii și-au adus aminte că cu altă ocazie (bypass-ul de pe inimă) a avut loc ceva nepermis sub forma unei prelungiri inutile a timpului fără terapie din cauza unei anume doctorițe și că ar fi bine să se aibe grijă ca așa ceva să NU se repete de astă dată!? De unde această schimbare?

21) Axioma medicinei

Nici un medic nu greşeşte, nici o dată. Pacienţii ori înţeleg greşit ce li se spune ori reacţionează greşit la un tratament corect. Tertium non datur!

Recunoscând asta se pare că m-am pus în inposibilitate de a mai posta ceva!? Totul ar apare cumva greşit, exagerat, fals!?
Clar, SUNT perfecţi, SUNTEM nişte muhaele ordinare, tendenţioase, inculte, rău voitoare, rău intenţionate şi invidioase!?

20) Spre lămurire

Cred ca ar cam fi cazul să mai fac câte ceva pentru a lămuri unele chestii, pentru a elimina unele mici neânţelegeri.

Înainte de toate vreau să atrag atenţia celui care va avea curiozitatea de a citi "materialele" anterioare asupra unui mic detaliu de amănunt foarte important, zic eu.

Vă rog din suflet:

Nu confundaţi / identificaţi o parte a reprezentanţilor unei caterogii cu categoria în sine.

Nu proiectaţi interpretările voastre asupra celor spuse de mine.

De exemplu câţiva ingineri, o parte dintre ingineri NU reprezintă întreaga tagmă a inginerilor şi nici tot ce este tehnică şi/sau tot ce este legat de ea.

De ce spun asta? Pentru că am impresia că această greşeală/confuzie, chiar dacă nu va fi recunoscută poate nici faţă de ei înşişi, de către unii care o fac, este făcută mult prea des. Vă rog nu mă întrebaţi de ce spun asta că iar o iau razna, vă explic!?

În cazul meu cu totul special vă rog să NU confundaţi cele ce am prezentat şi comentat referitor la unii reprezentanţi ai lumii medicale, ţinuta lor şi ce fac sau au făcut ei şi ale celor ce am păţit eu în legătură cu aceştia cu Asistenţa socială şi medicală în sine. Despre cea din urmă NU am spus nimica şi dacă aşi dori să o fac aşi putea doar spune că dacă NU ar fi fost aia care este eu de mult eram "oale şi ulcele", ori pentru asta NU pot fi decât foarte recunoscător!? Cine are minte să priceapă a priceput, de restul îmi pare rău dar nu mai am timp să mă ocup de ei.
Nu sunt prietenul discursurilor în care pe post de bale să îmi curgă din gură numai lapte şi miere, chiar dacă uneori, poate mult prea des sau poate chiar de acea, este vorba doar chestii ieftine, ipocrite şi false, dar dulci, lipicioase şi linguşitoare!?

Mai pot doar spera ca majoritatea celor ce citesc aceste rânduri să fie în stare să le înţeleagă adevăratul sens şi mai ales să nu încerce să proiecteze asupra acestora propria viziune care NU este a mea.

Din însuşi subtitlul blogului se poate vedea intenţia DECLARATĂ de a nu face din el un elogiu al unei părţi a ceva, a părţii ce NU este de elogiat ci mai de grabă contrariul. De ce atunci unii se miră? Cine a citit şi a priceput a priceput, cine nu a citit, ori nu ştie să citească ori nu a vrut să o facă (dreptul lui inalienabil), cine nu a priceput . . .

19) Când doi îţi spun că eşti beat mergi şi te culci. . .

Este cam cea ce păţesc eu în ultima vreme. Nu numai, legat de acest blog, poate nu de blog în sine ci de ce şi mai ales cum prezint!? Cred că va trebui să revăd radical punctele mele de vedere precum şi modul de a trata şi prezenta faptele, poate chiar faptele în sine, că prea multă lume a constatat că "m-am acrit" şi sunt pus pe căutat cusururi şi pe bodogănit. Am numai lucruri rele şi neplăcute de relatat, nimica pozitiv şi frumos şi o mai şi fac la un mod. . . Deci, "dacă doi îţi spun că eşti beat . . . ".

Înainte de a continua rog cititorul să NU ia personal cele ce voi spune, mă voi referi NU la cineva anume ci la o categorie foarte largă în mijlocul căreia trăim şi care în diverse situaţii reprezintă un asemenea punct de vedere.

Mai vreau să atrag atenţia celor care m-au determinat să încep a scrie aceste rânduri că nici unde cu nici o ocazie NU am spus nimica rău sau în această direcţie despre asistenţa medicală în general, despre condiţiile generale din domeniu, despre adevăratele progrese făcute în diverse domenii în cele mai variate direcţii ci "m-am legat" doar de ţinuta şi atitudinea UNOR reprezentanţi, de modul în care posibilităţile avute la dispoziţie sunt transpuse în practica de fiecare zi de O PARTE dintre ei. Mereu şi cu fiecare ocazie am făcut remarca că NU mă refer la toţi ci doar la o anume parte. (A se citi primul punct din "Credo", la partea dreaptă a blogului) Vă rog NU proiectaţi asupra mea generalizările şi interpretările voastre! Când citiţi ceva NU începeţi prin a interpreta şi a căuta alte înţelesuri ascunse printre rânduri, încercaţi să înţelegeţi ce se vede.

De fapt în loc să fiu nemulţumit şi să spun că este o dovadă de superficialitate condamnabilă punerea borcanului de perfuzie cu numele vecinului de cameră la mine ar cam trebui ca pe viitor asta să sune cam aşa:

Uite, păţanie drăguţă, s-a făcut că într-una din zilele trecute am avut parte de o surpriză care a mai adus puţină vioicuine şi variaţie, de-a dreptul bine venită, în monotonia de fiecare zi a salonului. Am avut plăcerea de a constata că sora a ţinut să ne facă ambilor pacienţi din salon o mică poantă/surpriză, ne-a pus perfuziile în cruce, a lui la mine a mea la el!? Ia să vedem dacă observă careva? Ea ştia ce noi NU ştiam, avantaj ea, conţinutul şi cantitatea de substanţă era acelaşi, unica diferenţă fiind numele de pe borcan deci în afară de surpriza constatării nu se putea înâmpla nimica!?!? Drăguţ!? Nu! Poanta în orice caz a reuşit, mie în primă instanţă mi-a crescut câta nivelul de adrenalină în sânge!? Lasă că e bine.

Ce ar fi trebuit să relatez despre acea doamnă "Oberarzt" de la chirurgia cardiacă din cauza căreia, datorită orgoliului ei neţărmurit şi a lipsei de ţinută profesională a cauzat o prelungire inutilă că evitabilă cu doar 4 săptămâni întreruperii tratamentului leucemiei care s-ar putea să aibe şi ea o oarecare contribuţie (pozitivă??) la "inbucurătoarea mea stare acuală"!?

Ar fi trebuit să spun ce vajnică luptătoare pentru ordine, disciplină şi alte alea la sevivciu este şi că a fost interesant de văzut cum se cultivă relaţiile între colegii de serviciu în diverse domenii şi că de fapt mi-a procurat prin această acţiune în cadrul căreia i-a scăpat din vedere amănuntul total neimportant că avea de pregătit pentru operaţie un pacient treabă de care a uitat cu desăvârşire!? Cum aţi prezenta dumneavoastră asemenea situaţii ca fiind pozitive şi cu efecte mobilizatoare?

Cam cum aţi interpreta pozitiv, sau ce aţi putea găsi pozitiv în atitudinea unora care în urma unor întrebări puse cu anume scop, recunosc, îţi spun cu jumate de voce cum că pentru ceva anume, starea ta actuală, nu există tratament şi medicaţie dar NU îţi recomandă, oare nu din orgoliu bolnav, să mai faci o încercare, la altă clinică, treabă recomandată până şi de instituţia de asigurare de boală!?

Că eu ştiu una, dar NU sunt doctor ci doar în prăpădit oarecare, fiecare om are limite, nimeni NU poate şti mereu totul dar pe ce un om este mai instruit şi mai cult este de aşteptat ca acesta să ştie că are limite şi pe cât posibil să mai şi ştie care sunt acestea şi să procedeze în consecinţă, adică să recunoască deschis acest lucru şi când ajunge la limitele personale să nu apeleze la orgoliu, doar la orgoliu, ci să aibe suficientă putere de caracter, dar ce este caracterul, şi să facă recomandarea de a mai merge la alţii, de a mai căuta şi alte păreri!?

Mai întreb, vocile care m-au făcut să încerc să gândesc că ar trebui să gândesc altfel dacă datoria mea de pacient, care nu are o apendicită, nu este oare acea de a face totul pentru a asigura o cât mai bună stare personală a sănătăţii pentru cât mai mult timp şi NU acea de a menaja orgolii bolnave ale unor personalităţi pătrunse de aroganţă profesională neprofesionnistă, să îi menajez în ignoranţa lor sfidătoare şi să evit a le reaminti că au limite?

Cum să tratez fără a deveni "acru" stări ca cea ce am numit "diagnostice uitate"? Cum se poate prezenta aşa ceva ca fiind pozitiv şi mobilizant? Este ceva pozitiv şi mobilizator în asta?

Unde scrie că un blog pe teme medicale personal trăite trebuie să fie un unic elogiu, o înălţare în slăvi numai cu cuvinte mieroase şi de laudă referitor la ce? La limitele cunoaşterii, la orgoliu, aroganţă, incompetenţă, lipsă de profesionalitate . . .

Ca să nu lungesc vorba mai vreau doar să reamintesc câteva vorbe spuse de Eminescu în poezia "Criticilor mei":

"E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune"

Nici o dată nu vă grăbiţi să comentaţi, să criticaţi să condamnaţi, NU ştiţi tot adevărul. Întâi fiţi ceva mai curioşi şi încercaţi să aflaţi ce a dus la starea pe care doriţi să o comentaţi şi poate chiar să o condamnaţi, este dreptul vostru democratic inalienabil, dar încercaţi să vă transpuneţi pe punctul de vedere din care ce "vă deranjează" sau vi se pare a fi exagerat a fost spus. Relaţia cauză - efect!? Iar revin la o treabă care deja mi-a adus destule necazuri.

Şi eu fac, în prezentările mele doar o comentare nu foarte documentată şi foarte calificată a unor evidenţe, zic eu, constatate personal şi ce este mai important, trăite personal. Nimic NU este auzit sau se referă la ce am văzut la un coleg de salon. Că de multe ori cele constatate sunt departe de a fi plăcute şi demne de laudă NU este vina mea, şi dacă aşa este, mai ales că nu provocat de mine, trebuie să ţin cont de sensibilităţile unora sau altora?

Ei bine, NU mă duc să mă culc fraţilor!

Chiar dacă cu asta iar am făcut pipi pe pantofii şi pantalonii unuia sau altuia.

18) Principiul "speranţă"

După o destul de lungă şi chinuitoare perioadă de aşteptare după rezultatele unei recente analize de măduvă am ajuns de le-am primit, "în rate"!? O primă parte, alarmantă, dar despre care deja mai mulţi medici mi-au spus că relevanţa acestora încă nu este de aşa natură încât după aceste valori să se pună diagnostice sau să se facă tratamente a ieşit "alarmant" de mare!? Treaba e că în combinaţie cu declaraţia medicilor referitor la "utilitatea" momentană a acesteia cred că nu mă las înebunit la cap de aceasta mai ales că "partea II" a ieşit măcar parţial bine şi în general aşi spune "pozitiv"!? Spun bine deoarece NU s-au găsit indicii ale unei reveniri de leucemie. Spun "pozitiv" deoarece mi s-a confirmat prin rezultat şi poate mai ales prin discuţia avută cu medicul pe marginea acestuia, a rezultatului nu a medicului, că presupunerile mele, în marea lor majoritate, sunt corecte. Da, chiar dacă a spus-o fără entuziasm şi cu voce scăzută, efecte cumulative sunt posibile! Prin treaba asta, aşa cum a remarcat persoana cu care am fost la acea convorbire (că mereu îi pun în situaţii neplăcute prin acea că de fiecare dată mai am o persoană, un martor al discuţiei, cu mine, cineva care ştie direct din gura medicului NU din povestirile pacientului cea ce ştie) s-a recunoscut, chiar dacă şi numai foarte indirect, că administrarea acelei doze mărite a fost nu foarte bine gândită, o greşeală!? Cu adevărat neplăcut este să constat că în cadrul părţii ce am numit "pozitivă", de confirmare a unor presupuneri de a mele în legătură cu "ştiinţa medicală", cu o anume parte a acesteia, NU cu toate, medicul a confirmat cam în TOT ce a spus referitor la starea în care mă aflu momentan, în care am ajuns datorită, se pare "competenţei medicale", că "ei" NU ştiu, cum să trateze starea, că NU există medicaţie pentru aceasta, că de acuma se poate doar avea răbdare şi spera să avem noroc ca organismul să . . .

Ce s-ar face "Ştiinţa medicală" fără "principiul speranţă"?

Starea? Starea este acea că de peste 7 (şapte) săptămâni tabloul meu sangvin, valorile din acestea, se târâie pe undeva pe "sub genunchiul broaştei" şi nu prea dau semne de revenire grabnică. Cu alte cuvinte măduva esta aşa de distrusă încât trebuie aplicat principiul tocmai amintit!?

În legătură cu acesta mi-am permis obrăznicia de a atrage atenţia medicului ce am avut ca interlocutor cum că dacă eu în meseria mea aşi fi spus unui beneficiar că sper să avem norocul ca un anume utilaj să ţină şi să funcţioneze mi se tăia capul şi zburam repede din slujbă cu tinicheaua legată de coadă!?

17) Presupuneri

De o vreme încoace, după cum reiese din unele din postingurile mele anterioare, "beneficiez" de îndoielnica plăcere de a trebui să fiu supus unui tratament numit chimioterapie. Afecţiunea care mi-a procurat această "plăcere" face ca, în mod normal, corespunzător acestei situaţii, după două terapii staţionare făcute cu succes să se treacă la o serie de terapii ambulatorii, numite de menţinere, făcute la intervale periodice. La asta EU pot doar spune, vorba vine! La scurt timp după trecerea la "faza II", a terapiilor periodice de menţinere, a trebuit să fiu operat pe inimă. Rezultatul? O întrerupere a periodicităţii tratamentului de menţinere. După trecerea acestei perioade, cea de convalescenţă în urma operaţiei pe inimă, pe baza rezultatelor unor analize "specialiştii" au găsit de cuviinţă că ar fi indicată o nouă terapie staţionară pentru a marca un nou "punct de zero" pentru terapia generală a afecţiunii pentru care fac chimioterapie. S-a stabilit că în acest scop o terapie staţionară cu o doză pe de 10 (zece) ori mai mare decât cea normală ar fi numai indicată!? Am fost internat şi mi s-a aplicat această terapie pe care am şi suportat-o surprinzător de bine. După o fază de revenire care s-a prezentat normal, din toate punctele de vedere, am trecut la reluarea terapierii ambulatorii periodice. Asta a fost! Acuma urmează ce NU a mai fost. Cu toate că pentru această din urmă terapie s-a apelat la un dozaj de 50% din "doza teoretic normală" (care se stabileşte cu o formulă în care se ia în calcul greutatea şi înălţimea corporală a pacientului), după ce aceasta şi-a făcut efectul scontat a urmat operioadă în care nimic NU a mai decurs conform aşteptărilor!? Deja de peste 7 (şapte) săptămâni valorile din tabloul meu sangvin "se târâie" la un nivel deplorabil!? Sunt la Pământ şi eu sunt menţinut la limita unei "stări de funcţionare" sau pe aproape, prin administrarea quasiperiodică de produse sangvine! Cum este de aşteptat îmi fac diverse gânduri, nu toate din cele mai plăcute. Este oare de mirare? Ciudat apare, nu numai mie dar şi medicilor, comportamentul organismului meu. Medicii vorbesc despre două posibilităţi, să fi revenit îmbolnăvirea sau ca terapia să fi afecatat în prea mare măsură măduva osoasă, mecanismul de regenerare al acesteia. Ca urmare m-a dus gândul că poate nu ar fi chiar imposibil ca pentru a explica această "atitudine ciudată" a organismului meu să fie posibil ca medicamentele folosite în tratament, chiar dacă numai la o parte din pacienţi, să aibe efecte cumulative astfel că după administrarea unei anume cantităţi totale de substanţe să se ajungă la o stare în care devine suficientă administrarea unei doze minime care să declanşeze ceva!? Picătura care duce paharul plin la revărsare? La mine acel ceva a fost, ar putea fi, ar fi poate bine să fie, ar fi de dorit să fie reducerea capacităţii de regenerare a măduvei osoase. Sper să fie asta deoarece mi s-a spus că este un proces reversibil. Cealaltă variantă . . .

De aici se naşte următoarea întrebare. Este oare posibil ca la unii pacienţi să existe un fel de limită cumulativă de suportabilitate faţă de citostatice, limită care ar putea ba chiar ar trebui să fie determinată înainte de începerea unei terapii pentru fiecare pacient în parte pentru a se putea evita din timp situaţii ca cea în care mă aflu eu şi poate NU numai eu momentan, concomitent cu optimizarea stabilirii unui dozaj optim al medicamentelor de administrat? Există metode cu care să se poată determina, în caz că caracterul "cumulativ" al citostaticelor există cu adevărat, eventuala existenţă a unei limite ca cea amintită? Dacă o asemenea limită există se poate determina, legat de fiecare individ în parte, care este aceasta? Dacă aceste posibilităţi există se apelează la ele? În ce măsură? Dacă nu se cunosc asemenea manifestări se fac cercetări în acest sens? Sau din motive de necesitate de practicare a unor procedee moderne, mascate discret a eutanasiei e mai bine să nu ne ocupăm de asemenea chestii?

16) Diagnostice "uitate"

Se pare că atrag unele lucruri aşa cum sunt atrase muştele de rahat!? La ce mă refer? Nimic mai simplu, în cadrul unei calităţi deosebite ce admir cu adevărat, şi am numit cu altă ocazie la modul foarte general şi cu un scop foarte general "Aroganţa ignoranţei ştiinţifice" trebuie să fac menţiunea că această denumire se potriveşte de minune tagmei ce ridic în slăvi în acest blog, medicilor!? Nu mă refer aici şi prin aceasta la toţi medicii ci doar la o parte dintre ei, una anume, un fel de "elită" în ochii mei. De ce fac asta? Ce vreau să spun acuma? Treaba este că dacă am avut în Aprilie a.c. din nou parte de o internare, în cadrul acesteia am avut parte de o investigaţie CT (Computer tomografie) la care medicul şef a spus că nu s-a găsit nimica rău. Am crezut şi NU am făcut bine dar am avut "noroc" că ceva mai târziu am citit cu atenţie scrisoarea de externare în care se amintea doar marginal şi foarte în treacăt un diagnostic secundar:

"Anevrism de 5,0 x 5,2 cm pe aorta principală"

treabă despre care nimeni nu a spus o vorbă cât am fost încă la spital, 8 zile de la constatre!? De ce? Intenţionat? Cu e scop? Din ce cauză? Întrebări, întrebări întrebări. . .
După ce am râşcâit eu puţin acest "rahat" şi a început să pută s-au făcut câteva investigaţii care au dus la descoperirea a cu totul trei anevrisme ce trebuiesc tratate operativ că cu stent, conform unui furnizor specializat care a fost consultat în urma întrebărilor mele deranjante nu se poate face!?

Foarte drăguţă a fost ţinuta generală a medicilor care după ce au fost daţi cu nasul de propriul rahat NU au reacţionet în nici un fel ci ca şi cum totul ar fi decurs cât se poate de normal şi de natural, de parcă asta ar fi procedura normală în asemenea cazuri!?

Ţinută medicală, etică medicală sau metode de eutanasie mascată modernă??

15) Cu tot regretul . . .

. . . trebuie din nou să recunosc că iar am dreptate când vorbesc despre unele lucruri a căror numire aici iar nu va fi pe placul unei anume categorii de "meseriaşi"!? Spun asta deoarece pe timp ce trece pot doar să constat tot mai des că o mult prea mare parte a personalului medical s-a degradat la nivelul de "meseriaşi rutinieri" şi asta în sensul rău al cuvântului, adică la personal echivalent celui care execută diverse operaţii banale de redusă responsabilitate şi o fac ca atare.

După o noapte febrilă în care am beneficiat de asistenţă cu adevărat "jos pălăria", pentru a nu îmi imagina eu prea multe legat de această constatare iată că a trebuit să vină iar şocul adevărului!? Dimineaţa o blondă grăsulie cu graţia unui şifonier lat si agilitatea unui sac de cartofi a pus flacoanele cu perfuzie aşa că am devenit curios să aflu ce mi se administrează. Partea total neplăcută, şocantă, a fost să constat că de pomul cu cârlige, la mine, era atârnat, racordat şi pus în funcţie un flacon pe care scria numele colegului meu de cameră care totuşi NU sunt eu!? Că instantaneu am chemat sora vă puteţi imagina. I-am spus despre ce e vorba, a verificat şi mi-a spus că nu e mare scofală de vreme ce şi colegul de cameră primeşte aceiaşi substanţă în aceiaşi cantitate şi concentraţie!? Cine şi cu de unde citire poate şiti asta? Cu "maximă obrăznicie" mi-am permis să insist în a pretinde ca TOTUL să fie făcut TOTDEAUNA cum trebuie până în cel mai mic detaliu şi că acest caz a fost doar un caz fericit şi că mai ales când se umblă, printere altele cu substanţe de gen citostatice (otrăvuri destul de puternice) ar fi bine ca aceasta să nu se facă cu asemenea "uşurime" ca să nu spun chiar "dezinvoltură" aflată undeva la limita indolenţei şi indiferenţei! Există meserii în care rutina NU are ce căuta! Indeferenţa nici atît! De unde să ştie cineva care se uită la "colecţia de flacoane" a unui pacient şi observă o asemenea "anomalie de nume" că nu e mare scofală şi că "e bine" aşa? Mai ales NU este de datoria mea ca pacient sau a privitorului să verific medicaţia colegului de cameră şi să o compar cu a mea pentru a putea consta că "nu e mare scofală" şi să stau liniştit!?

Şi iaca aşa mereu mai constaţi câte ceva nou!?

14) Neânţelegere

Dacă ar fi să mă pun să fac un scurt rezumat al "întâmplărilor medicinale" de care am avut parte în ultima perioadă de cam un an, cred că ar cam trebui să mă iau cu mâinile de cap!?
Ar trebui să fac doar o simplă înşiruire de constatări personale, nimic alt ceva!

Înainte de a continua trebuie să fac o observaţie absolut necesară cum că vreau să aduc laudă celor care au descoperit că am nevoie de un tratament despre care nimeni altul înainte NU a vorbit. Cu toate că NU era de competenţa lor, banuiala de Leucemie au exprimmat-o cei de la Chirurgia cardiacă!? Este asta, pentru mine doar o dovadă de atenţie, exactitate, precizie, profunzime în cea ce fac şi înaltă profesionalitate. Următoarele cadre faţă de care trebuie să exprim păreri asemănătoare sunt cele pe mâna cărora am ajuns pentru tratarea Leucemiei. Jos pălăria!

Dacă aşa astau lucrurile vă veţi întreba la ce neânţelegere mă refer!? O faceţi pe drept şi din acest motiv îmi permit să vă atrag atenţia asupra unor postări anterioare din acest blog.
Deoarece NU vreau să încarc în mod inutil blogul vă voi ruga să îl "răsfoiţi" puţin! Veţi avea ocazia de a constata peste câte ciudăţenii am dat!? NIMICA NU este din auzite sau alte zvonuri ci este peste tot vorba doar de lucruri trăite/păţite/observate de mine persona!?
Cine poate înţelege aşa ceva?

Să fie o asemenea înşiruire de "drăgăloşenii" simplă întâmplare, noroc, talent şi pricepere personală, sau este poate normalitatea de fiecare zi ne băgată ca atare de seama de majoritatea celor ce o trăiesc şi care sunt/pot fi direct afectaţi de aceasta? Să fie oare toate acestea doar o urmare a faptului că poate privesc ceva mai atent la tot ce se întâmplă în jurul meu, că nu accept nimica fără a îmi pune câteva întrebări, că mereu despic firul în patru şi vreau să ştiu "de ce"?
Ori atrag eu asemenea chestii în mod deosebit ori doar le observ!?

Care este adevărul?

Îmi doresc sincer să fie doar excepţii legate de persoana mea, paranoia mea personală şi NU normalitate ne observată dar trăită mereu şi peste tot de marea majoritate!?

13) Lucrul "Nemţesc"

Da, uite că aşa se face că iar trebuie să revin asupra a cea ce încă de foarte multe ori cu multă evlavie şi respect unii numesc "lucrul nemţesc"!? Cei pe care i-am întrebat ce va să zică asta mi-au spus că ar fi o sumă de aribute ale produselor, serviciilor şi atitudinii oamenilor din Germania faţă de lucru în general şi că ar fi ceva demn de laudă, de luat şi dat ca exemplu în toate domieniile!?

Pomul lăudat, . . . sacul. . . Înoieli, precauţie!? ALARMĂ! Eu ştiu că lucrul bun nu trebuie lăudat, o face el însuşi la modul cel mai potrivit.

O "monstră" de lucru nemţesc, chiar dacă NU făcut de localnici am dat deja ceva mai înainte, în alt post. Acuma uite că iar am o serie de motive să mă prezinz din nou. De data asta am acte doveditoare în regulă, cu semnături.
Dar despre ce este vorba? După ce că trebuie să recunosc că operaţia de Bypass a decurs ca la carte (voi reveni asupra expresiei) şi după aceasta mi-am revenit foarte repede şi bine am avut totuşi parte şi de . . . Căci ca un cusurgiu ce mă aflu m-am uitat ceva mai atent la documentaţia de ieşire după ce am primit-o. Ce credeţi că am găsit? O nouă "monstră" a acurateţei, preciziei şi exactităţii cu care totul se face la nemţi. Se spunea undeva că piciorul stang este lipsit de iritaţii!?
Dar ce motiv ar fi avut să aibe aşa ceva de vreme ce mie mi s-au extras bucăţi de venă pentru Bypass din piciorul drept!? (Nobody is perfect!)
Această constatare m-a dus la gândul că ceva de acest gen ar putea fi explicaţia a ce i s-a făcut cu nişte ani în urmă unui pacient cu cancer la plămâni căruia i-a fost extirpat lobul pulmonar sănătos!?
Să am eu oare totuşi dreptate când spun că mult prea mullţi dintre "semizeii în alb" orbiţi de narcisismul în care plutesc la cel mai autoadmirant şi exaltat mod, cu indolenţa inchipuitului semidoct şi ignorant nu se ocupă de nimica alt ceva decât de propria persoană şi de modul de apariţie al lor, doar de coajă, SUPERFICIAL?

O altă particularitate a mult prea multora dintre "medicii" ce am avut parte să cunosc este acea că funcţionează ca caii, au clape la ochi!? Din păcate există mult prea mulţi "medici", poate formaţi aşa, care NU sunt în stare să iasă din canoanele manualelor din care s-au pregătit pentru examene!? La fel îmi pare (sper să mă înşel eu şi ca doar mie mi să mi se pară) că mai există prea mulţi care NU ştiu să realizeze legături logico-funcţionale nici măcar între diverse capitole ale unuia şi aceluiaşi manual, că de legături între diverse manuale nici nu vreau să pomenesc!? Totul, sau prea mult, îmi pare în mult prea mare măsură redus la o procedură extrem de rigidă şi fixistă, de gen "şablon"!? Am mai putut observa cum unii, atunci când am încercat să le atrag atenţia asupra unor particularităţi individuale personale pe care NU le puteau şti/afla decât de la mine, parcă se blocau, tot ce am spus eu trecea pe lângă ei şi era reflectat doar de pereţi!? Era un răspuns la o întrebare care NU se regăsea în chestionarul "standard", deci NU are nici un fel de relevanţă!? Pe de altă parte trebuie făcută şi remarca că există unele chestii în legătură cu care NU este voie să se facă abateri de la ce scrie în carte numai că trebuie ştiut despre ce este vorba!?

Ciudat, foarte ciudat, este de constatat că exact aceia care se încadrează în categoria ce am descris sunt aceia care, din punctul meu de vedere, realizeaza cea mai slabă conexiune medic-pacient. Parcă chiar evită o prea mare (şi poate periculoasă) apropiere de pacient!?

Am văzut medic care cu toate că vorbea extrem de tare, zbiera, la un pacient ceva mai în vârstă nu era auzit de acesta în vreme ce altul, fără să apeleze la un volum sonor deosebit se înţelegea de minune cu acelaşi pacient!? Întâmplare, coincidenţă . . . ?

REPET: NU mă refer aici la toţi medicii la modul general, ar fi cea mai mare greşeală ce aşi putea face, doar că daca ar mai exista şi numai unul singur din această categorie fi deja prea mult!

12) Variaţiuni pe aceiaşi temă, ţinuta medicală

Cum zicea Carageale? E frumoasă, e sublimă dar lipseşte ce desăvârşire? Să declar asta aşa cum am citat ar fi exagerat şi nedrept cu toate că . . . pentru unele cazuri se potriveşte de minune şi depinde doar la ce te referi. În cadrul multelor bucurii "tematice" de care am avut personal parte şi ca atare am putut savura din plin în anul ce a trecut este de categorisit şi cea cu programarea la operaţia de Bypass.
Uite că aşa se face că am fost programat ca pe 16 Decembrie să mă prezint la spital pentru "marele pas", Bypass am vrut să spun. Pentru asta am fost convocat , cam cu 10 zile înainte, la o convorbire pregătitoare. Ca norocul că a venit cu mine şi soţia care a luat parte la toate discuţiile că şi de nu aş fi făcut asta NU credea că toate au decurs aşa cum relatez eu, ar fi zis că sunt doar poveşti de om răuvoitor!? Dar care e treaba? După ce am refăcut dosarul cu datele aduse toate "la zi" am mers la numita convorbire, aici a venit o doctoriţă, "Oberarzt", cu dosarul meu sub braţ, l-a aruncat cu emfază şi multă superioritate pe masă şi a început să vocifereze cum că ce e porcăria asta în care nimeni (mai ales dacă NU s-a uitat înainte ce conţine dosarul şi cum şi de ce paginile sunt sortate într-un anume fel) nu pricepe nimica, ce harababură este asta (că dacă nu s-a uitat în prealabil NU avea cum să ştie). . . A chemat doamna de la birou şi a făcut-o pe asta (cu totul pe nerdrept) "albie de porci" nu alta. Da, dosarul avea o particularitate despre care dacă "Doamna Oberarzt" s-ar fi informat la vreme ar fi ştiut şi totul ar fi fost în regulă numai că închipuirea, îngâmfarea, superficialitatea, ignoranţa şi aroganţa personală/profesională. . . Treaba e că în dosarul cu pricina se aflau documente în dublu exemplar, din Ianuarie şi din Decembrie 2009, adică de la "prima înfăţişare" care m-a dus la tratarea unei Leucemii şi a fost întreruptă ca atare şi de la a doua, cea actuală!? Am fost la un pas de a interveni deoarece consider a fi cea mai mare mitocănie şi nesimţire de prost gust, chiar dacă vine din partea unui "semizeu în alb" sau poate mai ales de acea, să faci troacă de porci un subaltern în faţa unui străin de "firmă"!? Indiferent de motiv, chiar dacă ai dreptate dar mai ales dacă NU ai. Este doar o dovadă de micime omenească, profesională, lipsă crasă de educaţie, nesimţire şi mitocănie şi cum o mai doriţi dar toate numai calităţi doar demne de milă şi care te pot doar pune pe gânduri.
După această scenă a adunat hârtiile de pe masă şi i le-a pus în braţe "vinovatei"!? A mai spus două vorbe total neutre şi ne-a concediat!? NIMIC despre si/sau în legătură cu operaţia sau despre aceasta, NIMICA!?
Dar să vezi minune, cu vre-o 3 zile înainte de termenul de operaţie mă sună "bestia de inteligenţă" şi mă întreabă dacă mi s-a spus(observaţi tonul neutru de vreme ce EA ar fi trebuit să facă asa) că trebuie să nu mai iau fluidificatorii de sânge şi de când!? Păi numai de asta NU a avut timp că doar a trebuit s-o facă albie de porci pe doamna ce a întocmit dosarul!? Urmarea? O mică amânare de termen cu numirea a ce şi când sau/şi de când trebuie făcut!?
Face o asemenea ţinută generală parte din normalitatea ţinutei unui cadru medical cu pregătire şi titluri academice? Este aşa ceva ceva demn de a fi lăudat sau poate şi respectat? Ca pacient poţi avea încredere în asemenea arătări?