Motto:
Medicii nu greşesc, doar pacienţii ori înţeleg ceva greşit ori reacţionează greşit la un tratament corect!?
(Principiul de bază al medicinei moderne sau în curând)

Saturday, August 28, 2010

21) Axioma medicinei

Nici un medic nu greşeşte, nici o dată. Pacienţii ori înţeleg greşit ce li se spune ori reacţionează greşit la un tratament corect. Tertium non datur!

Recunoscând asta se pare că m-am pus în inposibilitate de a mai posta ceva!? Totul ar apare cumva greşit, exagerat, fals!?
Clar, SUNT perfecţi, SUNTEM nişte muhaele ordinare, tendenţioase, inculte, rău voitoare, rău intenţionate şi invidioase!?

Tuesday, August 24, 2010

20) Spre lămurire

Cred ca ar cam fi cazul să mai fac câte ceva pentru a lămuri unele chestii, pentru a elimina unele mici neânţelegeri.

Înainte de toate vreau să atrag atenţia celui care va avea curiozitatea de a citi "materialele" anterioare asupra unui mic detaliu de amănunt foarte important, zic eu.

Vă rog din suflet:

Nu confundaţi / identificaţi o parte a reprezentanţilor unei caterogii cu categoria în sine.

Nu proiectaţi interpretările voastre asupra celor spuse de mine.

De exemplu câţiva ingineri, o parte dintre ingineri NU reprezintă întreaga tagmă a inginerilor şi nici tot ce este tehnică şi/sau tot ce este legat de ea.

De ce spun asta? Pentru că am impresia că această greşeală/confuzie, chiar dacă nu va fi recunoscută poate nici faţă de ei înşişi, de către unii care o fac, este făcută mult prea des. Vă rog nu mă întrebaţi de ce spun asta că iar o iau razna, vă explic!?

În cazul meu cu totul special vă rog să NU confundaţi cele ce am prezentat şi comentat referitor la unii reprezentanţi ai lumii medicale, ţinuta lor şi ce fac sau au făcut ei şi ale celor ce am păţit eu în legătură cu aceştia cu Asistenţa socială şi medicală în sine. Despre cea din urmă NU am spus nimica şi dacă aşi dori să o fac aşi putea doar spune că dacă NU ar fi fost aia care este eu de mult eram "oale şi ulcele", ori pentru asta NU pot fi decât foarte recunoscător!? Cine are minte să priceapă a priceput, de restul îmi pare rău dar nu mai am timp să mă ocup de ei.
Nu sunt prietenul discursurilor în care pe post de bale să îmi curgă din gură numai lapte şi miere, chiar dacă uneori, poate mult prea des sau poate chiar de acea, este vorba doar chestii ieftine, ipocrite şi false, dar dulci, lipicioase şi linguşitoare!?

Mai pot doar spera ca majoritatea celor ce citesc aceste rânduri să fie în stare să le înţeleagă adevăratul sens şi mai ales să nu încerce să proiecteze asupra acestora propria viziune care NU este a mea.

Din însuşi subtitlul blogului se poate vedea intenţia DECLARATĂ de a nu face din el un elogiu al unei părţi a ceva, a părţii ce NU este de elogiat ci mai de grabă contrariul. De ce atunci unii se miră? Cine a citit şi a priceput a priceput, cine nu a citit, ori nu ştie să citească ori nu a vrut să o facă (dreptul lui inalienabil), cine nu a priceput . . .

Sunday, August 22, 2010

19) Când doi îţi spun că eşti beat mergi şi te culci. . .

Este cam cea ce păţesc eu în ultima vreme. Nu numai, legat de acest blog, poate nu de blog în sine ci de ce şi mai ales cum prezint!? Cred că va trebui să revăd radical punctele mele de vedere precum şi modul de a trata şi prezenta faptele, poate chiar faptele în sine, că prea multă lume a constatat că "m-am acrit" şi sunt pus pe căutat cusururi şi pe bodogănit. Am numai lucruri rele şi neplăcute de relatat, nimica pozitiv şi frumos şi o mai şi fac la un mod. . . Deci, "dacă doi îţi spun că eşti beat . . . ".

Înainte de a continua rog cititorul să NU ia personal cele ce voi spune, mă voi referi NU la cineva anume ci la o categorie foarte largă în mijlocul căreia trăim şi care în diverse situaţii reprezintă un asemenea punct de vedere.

Mai vreau să atrag atenţia celor care m-au determinat să încep a scrie aceste rânduri că nici unde cu nici o ocazie NU am spus nimica rău sau în această direcţie despre asistenţa medicală în general, despre condiţiile generale din domeniu, despre adevăratele progrese făcute în diverse domenii în cele mai variate direcţii ci "m-am legat" doar de ţinuta şi atitudinea UNOR reprezentanţi, de modul în care posibilităţile avute la dispoziţie sunt transpuse în practica de fiecare zi de O PARTE dintre ei. Mereu şi cu fiecare ocazie am făcut remarca că NU mă refer la toţi ci doar la o anume parte. (A se citi primul punct din "Credo", la partea dreaptă a blogului) Vă rog NU proiectaţi asupra mea generalizările şi interpretările voastre! Când citiţi ceva NU începeţi prin a interpreta şi a căuta alte înţelesuri ascunse printre rânduri, încercaţi să înţelegeţi ce se vede.

De fapt în loc să fiu nemulţumit şi să spun că este o dovadă de superficialitate condamnabilă punerea borcanului de perfuzie cu numele vecinului de cameră la mine ar cam trebui ca pe viitor asta să sune cam aşa:

Uite, păţanie drăguţă, s-a făcut că într-una din zilele trecute am avut parte de o surpriză care a mai adus puţină vioicuine şi variaţie, de-a dreptul bine venită, în monotonia de fiecare zi a salonului. Am avut plăcerea de a constata că sora a ţinut să ne facă ambilor pacienţi din salon o mică poantă/surpriză, ne-a pus perfuziile în cruce, a lui la mine a mea la el!? Ia să vedem dacă observă careva? Ea ştia ce noi NU ştiam, avantaj ea, conţinutul şi cantitatea de substanţă era acelaşi, unica diferenţă fiind numele de pe borcan deci în afară de surpriza constatării nu se putea înâmpla nimica!?!? Drăguţ!? Nu! Poanta în orice caz a reuşit, mie în primă instanţă mi-a crescut câta nivelul de adrenalină în sânge!? Lasă că e bine.

Ce ar fi trebuit să relatez despre acea doamnă "Oberarzt" de la chirurgia cardiacă din cauza căreia, datorită orgoliului ei neţărmurit şi a lipsei de ţinută profesională a cauzat o prelungire inutilă că evitabilă cu doar 4 săptămâni întreruperii tratamentului leucemiei care s-ar putea să aibe şi ea o oarecare contribuţie (pozitivă??) la "inbucurătoarea mea stare acuală"!?

Ar fi trebuit să spun ce vajnică luptătoare pentru ordine, disciplină şi alte alea la sevivciu este şi că a fost interesant de văzut cum se cultivă relaţiile între colegii de serviciu în diverse domenii şi că de fapt mi-a procurat prin această acţiune în cadrul căreia i-a scăpat din vedere amănuntul total neimportant că avea de pregătit pentru operaţie un pacient treabă de care a uitat cu desăvârşire!? Cum aţi prezenta dumneavoastră asemenea situaţii ca fiind pozitive şi cu efecte mobilizatoare?

Cam cum aţi interpreta pozitiv, sau ce aţi putea găsi pozitiv în atitudinea unora care în urma unor întrebări puse cu anume scop, recunosc, îţi spun cu jumate de voce cum că pentru ceva anume, starea ta actuală, nu există tratament şi medicaţie dar NU îţi recomandă, oare nu din orgoliu bolnav, să mai faci o încercare, la altă clinică, treabă recomandată până şi de instituţia de asigurare de boală!?

Că eu ştiu una, dar NU sunt doctor ci doar în prăpădit oarecare, fiecare om are limite, nimeni NU poate şti mereu totul dar pe ce un om este mai instruit şi mai cult este de aşteptat ca acesta să ştie că are limite şi pe cât posibil să mai şi ştie care sunt acestea şi să procedeze în consecinţă, adică să recunoască deschis acest lucru şi când ajunge la limitele personale să nu apeleze la orgoliu, doar la orgoliu, ci să aibe suficientă putere de caracter, dar ce este caracterul, şi să facă recomandarea de a mai merge la alţii, de a mai căuta şi alte păreri!?

Mai întreb, vocile care m-au făcut să încerc să gândesc că ar trebui să gândesc altfel dacă datoria mea de pacient, care nu are o apendicită, nu este oare acea de a face totul pentru a asigura o cât mai bună stare personală a sănătăţii pentru cât mai mult timp şi NU acea de a menaja orgolii bolnave ale unor personalităţi pătrunse de aroganţă profesională neprofesionnistă, să îi menajez în ignoranţa lor sfidătoare şi să evit a le reaminti că au limite?

Cum să tratez fără a deveni "acru" stări ca cea ce am numit "diagnostice uitate"? Cum se poate prezenta aşa ceva ca fiind pozitiv şi mobilizant? Este ceva pozitiv şi mobilizator în asta?

Unde scrie că un blog pe teme medicale personal trăite trebuie să fie un unic elogiu, o înălţare în slăvi numai cu cuvinte mieroase şi de laudă referitor la ce? La limitele cunoaşterii, la orgoliu, aroganţă, incompetenţă, lipsă de profesionalitate . . .

Ca să nu lungesc vorba mai vreau doar să reamintesc câteva vorbe spuse de Eminescu în poezia "Criticilor mei":

"E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune"

Nici o dată nu vă grăbiţi să comentaţi, să criticaţi să condamnaţi, NU ştiţi tot adevărul. Întâi fiţi ceva mai curioşi şi încercaţi să aflaţi ce a dus la starea pe care doriţi să o comentaţi şi poate chiar să o condamnaţi, este dreptul vostru democratic inalienabil, dar încercaţi să vă transpuneţi pe punctul de vedere din care ce "vă deranjează" sau vi se pare a fi exagerat a fost spus. Relaţia cauză - efect!? Iar revin la o treabă care deja mi-a adus destule necazuri.

Şi eu fac, în prezentările mele doar o comentare nu foarte documentată şi foarte calificată a unor evidenţe, zic eu, constatate personal şi ce este mai important, trăite personal. Nimic NU este auzit sau se referă la ce am văzut la un coleg de salon. Că de multe ori cele constatate sunt departe de a fi plăcute şi demne de laudă NU este vina mea, şi dacă aşa este, mai ales că nu provocat de mine, trebuie să ţin cont de sensibilităţile unora sau altora?

Ei bine, NU mă duc să mă culc fraţilor!

Chiar dacă cu asta iar am făcut pipi pe pantofii şi pantalonii unuia sau altuia.

Tuesday, August 10, 2010

18) Principiul "speranţă"

După o destul de lungă şi chinuitoare perioadă de aşteptare după rezultatele unei recente analize de măduvă am ajuns de le-am primit, "în rate"!? O primă parte, alarmantă, dar despre care deja mai mulţi medici mi-au spus că relevanţa acestora încă nu este de aşa natură încât după aceste valori să se pună diagnostice sau să se facă tratamente a ieşit "alarmant" de mare!? Treaba e că în combinaţie cu declaraţia medicilor referitor la "utilitatea" momentană a acesteia cred că nu mă las înebunit la cap de aceasta mai ales că "partea II" a ieşit măcar parţial bine şi în general aşi spune "pozitiv"!? Spun bine deoarece NU s-au găsit indicii ale unei reveniri de leucemie. Spun "pozitiv" deoarece mi s-a confirmat prin rezultat şi poate mai ales prin discuţia avută cu medicul pe marginea acestuia, a rezultatului nu a medicului, că presupunerile mele, în marea lor majoritate, sunt corecte. Da, chiar dacă a spus-o fără entuziasm şi cu voce scăzută, efecte cumulative sunt posibile! Prin treaba asta, aşa cum a remarcat persoana cu care am fost la acea convorbire (că mereu îi pun în situaţii neplăcute prin acea că de fiecare dată mai am o persoană, un martor al discuţiei, cu mine, cineva care ştie direct din gura medicului NU din povestirile pacientului cea ce ştie) s-a recunoscut, chiar dacă şi numai foarte indirect, că administrarea acelei doze mărite a fost nu foarte bine gândită, o greşeală!? Cu adevărat neplăcut este să constat că în cadrul părţii ce am numit "pozitivă", de confirmare a unor presupuneri de a mele în legătură cu "ştiinţa medicală", cu o anume parte a acesteia, NU cu toate, medicul a confirmat cam în TOT ce a spus referitor la starea în care mă aflu momentan, în care am ajuns datorită, se pare "competenţei medicale", că "ei" NU ştiu, cum să trateze starea, că NU există medicaţie pentru aceasta, că de acuma se poate doar avea răbdare şi spera să avem noroc ca organismul să . . .

Ce s-ar face "Ştiinţa medicală" fără "principiul speranţă"?

Starea? Starea este acea că de peste 7 (şapte) săptămâni tabloul meu sangvin, valorile din acestea, se târâie pe undeva pe "sub genunchiul broaştei" şi nu prea dau semne de revenire grabnică. Cu alte cuvinte măduva esta aşa de distrusă încât trebuie aplicat principiul tocmai amintit!?

În legătură cu acesta mi-am permis obrăznicia de a atrage atenţia medicului ce am avut ca interlocutor cum că dacă eu în meseria mea aşi fi spus unui beneficiar că sper să avem norocul ca un anume utilaj să ţină şi să funcţioneze mi se tăia capul şi zburam repede din slujbă cu tinicheaua legată de coadă!?

Sunday, August 8, 2010

17) Presupuneri

De o vreme încoace, după cum reiese din unele din postingurile mele anterioare, "beneficiez" de îndoielnica plăcere de a trebui să fiu supus unui tratament numit chimioterapie. Afecţiunea care mi-a procurat această "plăcere" face ca, în mod normal, corespunzător acestei situaţii, după două terapii staţionare făcute cu succes să se treacă la o serie de terapii ambulatorii, numite de menţinere, făcute la intervale periodice. La asta EU pot doar spune, vorba vine! La scurt timp după trecerea la "faza II", a terapiilor periodice de menţinere, a trebuit să fiu operat pe inimă. Rezultatul? O întrerupere a periodicităţii tratamentului de menţinere. După trecerea acestei perioade, cea de convalescenţă în urma operaţiei pe inimă, pe baza rezultatelor unor analize "specialiştii" au găsit de cuviinţă că ar fi indicată o nouă terapie staţionară pentru a marca un nou "punct de zero" pentru terapia generală a afecţiunii pentru care fac chimioterapie. S-a stabilit că în acest scop o terapie staţionară cu o doză pe de 10 (zece) ori mai mare decât cea normală ar fi numai indicată!? Am fost internat şi mi s-a aplicat această terapie pe care am şi suportat-o surprinzător de bine. După o fază de revenire care s-a prezentat normal, din toate punctele de vedere, am trecut la reluarea terapierii ambulatorii periodice. Asta a fost! Acuma urmează ce NU a mai fost. Cu toate că pentru această din urmă terapie s-a apelat la un dozaj de 50% din "doza teoretic normală" (care se stabileşte cu o formulă în care se ia în calcul greutatea şi înălţimea corporală a pacientului), după ce aceasta şi-a făcut efectul scontat a urmat operioadă în care nimic NU a mai decurs conform aşteptărilor!? Deja de peste 7 (şapte) săptămâni valorile din tabloul meu sangvin "se târâie" la un nivel deplorabil!? Sunt la Pământ şi eu sunt menţinut la limita unei "stări de funcţionare" sau pe aproape, prin administrarea quasiperiodică de produse sangvine! Cum este de aşteptat îmi fac diverse gânduri, nu toate din cele mai plăcute. Este oare de mirare? Ciudat apare, nu numai mie dar şi medicilor, comportamentul organismului meu. Medicii vorbesc despre două posibilităţi, să fi revenit îmbolnăvirea sau ca terapia să fi afecatat în prea mare măsură măduva osoasă, mecanismul de regenerare al acesteia. Ca urmare m-a dus gândul că poate nu ar fi chiar imposibil ca pentru a explica această "atitudine ciudată" a organismului meu să fie posibil ca medicamentele folosite în tratament, chiar dacă numai la o parte din pacienţi, să aibe efecte cumulative astfel că după administrarea unei anume cantităţi totale de substanţe să se ajungă la o stare în care devine suficientă administrarea unei doze minime care să declanşeze ceva!? Picătura care duce paharul plin la revărsare? La mine acel ceva a fost, ar putea fi, ar fi poate bine să fie, ar fi de dorit să fie reducerea capacităţii de regenerare a măduvei osoase. Sper să fie asta deoarece mi s-a spus că este un proces reversibil. Cealaltă variantă . . .

De aici se naşte următoarea întrebare. Este oare posibil ca la unii pacienţi să existe un fel de limită cumulativă de suportabilitate faţă de citostatice, limită care ar putea ba chiar ar trebui să fie determinată înainte de începerea unei terapii pentru fiecare pacient în parte pentru a se putea evita din timp situaţii ca cea în care mă aflu eu şi poate NU numai eu momentan, concomitent cu optimizarea stabilirii unui dozaj optim al medicamentelor de administrat? Există metode cu care să se poată determina, în caz că caracterul "cumulativ" al citostaticelor există cu adevărat, eventuala existenţă a unei limite ca cea amintită? Dacă o asemenea limită există se poate determina, legat de fiecare individ în parte, care este aceasta? Dacă aceste posibilităţi există se apelează la ele? În ce măsură? Dacă nu se cunosc asemenea manifestări se fac cercetări în acest sens? Sau din motive de necesitate de practicare a unor procedee moderne, mascate discret a eutanasiei e mai bine să nu ne ocupăm de asemenea chestii?

Wednesday, August 4, 2010

16) Diagnostice "uitate"



Se pare că atrag unele lucruri aşa cum sunt atrase muştele de rahat!? La ce mă refer? Nimic mai simplu, în cadrul unei calităţi deosebite ce admir cu adevărat, şi am numit cu altă ocazie la modul foarte general şi cu un scop foarte general "Aroganţa ignoranţei ştiinţifice" trebuie să fac menţiunea că această denumire se potriveşte de minune tagmei ce ridic în slăvi în acest blog, medicilor!? Nu mă refer aici şi prin aceasta la toţi medicii ci doar la o parte dintre ei, una anume, un fel de "elită" în ochii mei. De ce fac asta? Ce vreau să spun acuma? Treaba este că dacă am avut în Aprilie a.c. din nou parte de o internare, în cadrul acesteia am avut parte de o investigaţie CT (Computer tomografie) la care medicul şef a spus că nu s-a găsit nimica rău. Am crezut şi NU am făcut bine dar am avut "noroc" că ceva mai târziu am citit cu atenţie scrisoarea de externare în care se amintea doar marginal şi foarte în treacăt un diagnostic secundar:

"Anevrism de 5,0 x 5,2 cm pe aorta principală"


treabă despre care nimeni nu a spus o vorbă cât am fost încă la spital, 8 zile de la constatre!? De ce? Intenţionat? Cu e scop? Din ce cauză? Întrebări, întrebări întrebări. . .
După ce am râşcâit eu puţin acest "rahat" şi a început să pută s-au făcut câteva investigaţii care au dus la descoperirea a cu totul trei anevrisme ce trebuiesc tratate operativ că cu stent, conform unui furnizor specializat care a fost consultat în urma întrebărilor mele deranjante nu se poate face!?
Foarte drăguţă a fost ţinuta generală a medicilor care după ce au fost daţi cu nasul de propriul rahat NU au reacţionet în nici un fel ci ca şi cum totul ar fi decurs cât se poate de normal şi de natural, de parcă asta ar fi procedura normală în asemenea cazuri!?
Ţinută medicală, etică medicală sau metode de eutanasie mascată modernă??