Motto:
Medicii nu greşesc, doar pacienţii ori înţeleg ceva greşit ori reacţionează greşit la un tratament corect!?
(Principiul de bază al medicinei moderne sau în curând)

Sunday, August 22, 2010

19) Când doi îţi spun că eşti beat mergi şi te culci. . .

Este cam cea ce păţesc eu în ultima vreme. Nu numai, legat de acest blog, poate nu de blog în sine ci de ce şi mai ales cum prezint!? Cred că va trebui să revăd radical punctele mele de vedere precum şi modul de a trata şi prezenta faptele, poate chiar faptele în sine, că prea multă lume a constatat că "m-am acrit" şi sunt pus pe căutat cusururi şi pe bodogănit. Am numai lucruri rele şi neplăcute de relatat, nimica pozitiv şi frumos şi o mai şi fac la un mod. . . Deci, "dacă doi îţi spun că eşti beat . . . ".

Înainte de a continua rog cititorul să NU ia personal cele ce voi spune, mă voi referi NU la cineva anume ci la o categorie foarte largă în mijlocul căreia trăim şi care în diverse situaţii reprezintă un asemenea punct de vedere.

Mai vreau să atrag atenţia celor care m-au determinat să încep a scrie aceste rânduri că nici unde cu nici o ocazie NU am spus nimica rău sau în această direcţie despre asistenţa medicală în general, despre condiţiile generale din domeniu, despre adevăratele progrese făcute în diverse domenii în cele mai variate direcţii ci "m-am legat" doar de ţinuta şi atitudinea UNOR reprezentanţi, de modul în care posibilităţile avute la dispoziţie sunt transpuse în practica de fiecare zi de O PARTE dintre ei. Mereu şi cu fiecare ocazie am făcut remarca că NU mă refer la toţi ci doar la o anume parte. (A se citi primul punct din "Credo", la partea dreaptă a blogului) Vă rog NU proiectaţi asupra mea generalizările şi interpretările voastre! Când citiţi ceva NU începeţi prin a interpreta şi a căuta alte înţelesuri ascunse printre rânduri, încercaţi să înţelegeţi ce se vede.

De fapt în loc să fiu nemulţumit şi să spun că este o dovadă de superficialitate condamnabilă punerea borcanului de perfuzie cu numele vecinului de cameră la mine ar cam trebui ca pe viitor asta să sune cam aşa:

Uite, păţanie drăguţă, s-a făcut că într-una din zilele trecute am avut parte de o surpriză care a mai adus puţină vioicuine şi variaţie, de-a dreptul bine venită, în monotonia de fiecare zi a salonului. Am avut plăcerea de a constata că sora a ţinut să ne facă ambilor pacienţi din salon o mică poantă/surpriză, ne-a pus perfuziile în cruce, a lui la mine a mea la el!? Ia să vedem dacă observă careva? Ea ştia ce noi NU ştiam, avantaj ea, conţinutul şi cantitatea de substanţă era acelaşi, unica diferenţă fiind numele de pe borcan deci în afară de surpriza constatării nu se putea înâmpla nimica!?!? Drăguţ!? Nu! Poanta în orice caz a reuşit, mie în primă instanţă mi-a crescut câta nivelul de adrenalină în sânge!? Lasă că e bine.

Ce ar fi trebuit să relatez despre acea doamnă "Oberarzt" de la chirurgia cardiacă din cauza căreia, datorită orgoliului ei neţărmurit şi a lipsei de ţinută profesională a cauzat o prelungire inutilă că evitabilă cu doar 4 săptămâni întreruperii tratamentului leucemiei care s-ar putea să aibe şi ea o oarecare contribuţie (pozitivă??) la "inbucurătoarea mea stare acuală"!?

Ar fi trebuit să spun ce vajnică luptătoare pentru ordine, disciplină şi alte alea la sevivciu este şi că a fost interesant de văzut cum se cultivă relaţiile între colegii de serviciu în diverse domenii şi că de fapt mi-a procurat prin această acţiune în cadrul căreia i-a scăpat din vedere amănuntul total neimportant că avea de pregătit pentru operaţie un pacient treabă de care a uitat cu desăvârşire!? Cum aţi prezenta dumneavoastră asemenea situaţii ca fiind pozitive şi cu efecte mobilizatoare?

Cam cum aţi interpreta pozitiv, sau ce aţi putea găsi pozitiv în atitudinea unora care în urma unor întrebări puse cu anume scop, recunosc, îţi spun cu jumate de voce cum că pentru ceva anume, starea ta actuală, nu există tratament şi medicaţie dar NU îţi recomandă, oare nu din orgoliu bolnav, să mai faci o încercare, la altă clinică, treabă recomandată până şi de instituţia de asigurare de boală!?

Că eu ştiu una, dar NU sunt doctor ci doar în prăpădit oarecare, fiecare om are limite, nimeni NU poate şti mereu totul dar pe ce un om este mai instruit şi mai cult este de aşteptat ca acesta să ştie că are limite şi pe cât posibil să mai şi ştie care sunt acestea şi să procedeze în consecinţă, adică să recunoască deschis acest lucru şi când ajunge la limitele personale să nu apeleze la orgoliu, doar la orgoliu, ci să aibe suficientă putere de caracter, dar ce este caracterul, şi să facă recomandarea de a mai merge la alţii, de a mai căuta şi alte păreri!?

Mai întreb, vocile care m-au făcut să încerc să gândesc că ar trebui să gândesc altfel dacă datoria mea de pacient, care nu are o apendicită, nu este oare acea de a face totul pentru a asigura o cât mai bună stare personală a sănătăţii pentru cât mai mult timp şi NU acea de a menaja orgolii bolnave ale unor personalităţi pătrunse de aroganţă profesională neprofesionnistă, să îi menajez în ignoranţa lor sfidătoare şi să evit a le reaminti că au limite?

Cum să tratez fără a deveni "acru" stări ca cea ce am numit "diagnostice uitate"? Cum se poate prezenta aşa ceva ca fiind pozitiv şi mobilizant? Este ceva pozitiv şi mobilizator în asta?

Unde scrie că un blog pe teme medicale personal trăite trebuie să fie un unic elogiu, o înălţare în slăvi numai cu cuvinte mieroase şi de laudă referitor la ce? La limitele cunoaşterii, la orgoliu, aroganţă, incompetenţă, lipsă de profesionalitate . . .

Ca să nu lungesc vorba mai vreau doar să reamintesc câteva vorbe spuse de Eminescu în poezia "Criticilor mei":

"E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune"

Nici o dată nu vă grăbiţi să comentaţi, să criticaţi să condamnaţi, NU ştiţi tot adevărul. Întâi fiţi ceva mai curioşi şi încercaţi să aflaţi ce a dus la starea pe care doriţi să o comentaţi şi poate chiar să o condamnaţi, este dreptul vostru democratic inalienabil, dar încercaţi să vă transpuneţi pe punctul de vedere din care ce "vă deranjează" sau vi se pare a fi exagerat a fost spus. Relaţia cauză - efect!? Iar revin la o treabă care deja mi-a adus destule necazuri.

Şi eu fac, în prezentările mele doar o comentare nu foarte documentată şi foarte calificată a unor evidenţe, zic eu, constatate personal şi ce este mai important, trăite personal. Nimic NU este auzit sau se referă la ce am văzut la un coleg de salon. Că de multe ori cele constatate sunt departe de a fi plăcute şi demne de laudă NU este vina mea, şi dacă aşa este, mai ales că nu provocat de mine, trebuie să ţin cont de sensibilităţile unora sau altora?

Ei bine, NU mă duc să mă culc fraţilor!

Chiar dacă cu asta iar am făcut pipi pe pantofii şi pantalonii unuia sau altuia.

No comments:

Post a Comment