17) Presupuneri

De o vreme încoace, după cum reiese din unele din postingurile mele anterioare, "beneficiez" de îndoielnica plăcere de a trebui să fiu supus unui tratament numit chimioterapie. Afecţiunea care mi-a procurat această "plăcere" face ca, în mod normal, corespunzător acestei situaţii, după două terapii staţionare făcute cu succes să se treacă la o serie de terapii ambulatorii, numite de menţinere, făcute la intervale periodice. La asta EU pot doar spune, vorba vine! La scurt timp după trecerea la "faza II", a terapiilor periodice de menţinere, a trebuit să fiu operat pe inimă. Rezultatul? O întrerupere a periodicităţii tratamentului de menţinere. După trecerea acestei perioade, cea de convalescenţă în urma operaţiei pe inimă, pe baza rezultatelor unor analize "specialiştii" au găsit de cuviinţă că ar fi indicată o nouă terapie staţionară pentru a marca un nou "punct de zero" pentru terapia generală a afecţiunii pentru care fac chimioterapie. S-a stabilit că în acest scop o terapie staţionară cu o doză pe de 10 (zece) ori mai mare decât cea normală ar fi numai indicată!? Am fost internat şi mi s-a aplicat această terapie pe care am şi suportat-o surprinzător de bine. După o fază de revenire care s-a prezentat normal, din toate punctele de vedere, am trecut la reluarea terapierii ambulatorii periodice. Asta a fost! Acuma urmează ce NU a mai fost. Cu toate că pentru această din urmă terapie s-a apelat la un dozaj de 50% din "doza teoretic normală" (care se stabileşte cu o formulă în care se ia în calcul greutatea şi înălţimea corporală a pacientului), după ce aceasta şi-a făcut efectul scontat a urmat operioadă în care nimic NU a mai decurs conform aşteptărilor!? Deja de peste 7 (şapte) săptămâni valorile din tabloul meu sangvin "se târâie" la un nivel deplorabil!? Sunt la Pământ şi eu sunt menţinut la limita unei "stări de funcţionare" sau pe aproape, prin administrarea quasiperiodică de produse sangvine! Cum este de aşteptat îmi fac diverse gânduri, nu toate din cele mai plăcute. Este oare de mirare? Ciudat apare, nu numai mie dar şi medicilor, comportamentul organismului meu. Medicii vorbesc despre două posibilităţi, să fi revenit îmbolnăvirea sau ca terapia să fi afecatat în prea mare măsură măduva osoasă, mecanismul de regenerare al acesteia. Ca urmare m-a dus gândul că poate nu ar fi chiar imposibil ca pentru a explica această "atitudine ciudată" a organismului meu să fie posibil ca medicamentele folosite în tratament, chiar dacă numai la o parte din pacienţi, să aibe efecte cumulative astfel că după administrarea unei anume cantităţi totale de substanţe să se ajungă la o stare în care devine suficientă administrarea unei doze minime care să declanşeze ceva!? Picătura care duce paharul plin la revărsare? La mine acel ceva a fost, ar putea fi, ar fi poate bine să fie, ar fi de dorit să fie reducerea capacităţii de regenerare a măduvei osoase. Sper să fie asta deoarece mi s-a spus că este un proces reversibil. Cealaltă variantă . . .

De aici se naşte următoarea întrebare. Este oare posibil ca la unii pacienţi să existe un fel de limită cumulativă de suportabilitate faţă de citostatice, limită care ar putea ba chiar ar trebui să fie determinată înainte de începerea unei terapii pentru fiecare pacient în parte pentru a se putea evita din timp situaţii ca cea în care mă aflu eu şi poate NU numai eu momentan, concomitent cu optimizarea stabilirii unui dozaj optim al medicamentelor de administrat? Există metode cu care să se poată determina, în caz că caracterul "cumulativ" al citostaticelor există cu adevărat, eventuala existenţă a unei limite ca cea amintită? Dacă o asemenea limită există se poate determina, legat de fiecare individ în parte, care este aceasta? Dacă aceste posibilităţi există se apelează la ele? În ce măsură? Dacă nu se cunosc asemenea manifestări se fac cercetări în acest sens? Sau din motive de necesitate de practicare a unor procedee moderne, mascate discret a eutanasiei e mai bine să nu ne ocupăm de asemenea chestii?