Aventuri de toamnă

Nu vreau să o lungesc prea mult. Cu ceva timp în urmă unul din medicii de la secţia de oncologie, văzând tabloul meu sangvin a zis, într-un rând cum că pentru ce am eu nu există nici tratament nici medicament şi cu altă ocazie, poate şi alt medic, după ce am atras medicilor atenţia asupra anevrismului, mi s-a spus că la mine la ora actuală şi în starea în care mă aflu o operaţie ar însemna moartea sigură. Ca urmare a primei declaraţii copii mei au iniţiat apelarea la clinica universitară din Heidelberg care a şi iniţiat măsurile necesare pentru cea ce nu există pentru unul cu ce am eu!? S-au făcut investigaţiile necesare şi am fost pus pe lista de priorităţi pentru un transplant de celule stem. "Nu există tratament"!? Între timp s-a convenit ca în perioada de aşteptare pentru găsirea unui donor adecvat de celule stem să se repare anevrismul. La scurt timp după aceasta am avut parte de un mic incident vascular, o stenoză a iliacei drepte cu internare de urgenţă cu accelerarea corespunzătoare a tratării arteriilor. Ca norocul că nu a fost nevoie să se facă o ammputare deoarece o serie de vase secundare ocolitoare a zonei afectate au preluat alimentarea în continuare cu sânge a piciorului, nu chiar la modul optim dar suficient pentru a elimina amputarea. Cumlea este că în timp ce eu alergam să fac formele pentru internare în vederea reparării anevrismului am primit vestea că s-a găsit un donor 100% de celule stem pentru mine!? Am fost internat şi mi s-a introdus un stent pentru scoaterea din "funcţie" a anevrismului şi pentru repararea iliacei mi s-a implantat un "crossover bypass". Totul a mers bine până când s-a făcut remarcată o inflamare a celor două cicatrici însoţită de o stare febrilă pe care "specialiştii" (uniii dintre ei) au explicat-o ca fiind un semn de recidivă a leucemiei cu toate că analizele corespunzătoare, afară de una(cea pe care eu o consider a fi cam nesemnificativă), arătau contrariul. Pănâ la urmă s-a picat de acord că ar putea fi de la cicatricele de la operaţie care deja arătau cu totul altfel decât bine. Am fost mutat la secţia unde am fost operat de anevrism şi s-a constatat că organismul meu nu acceptă plasticul din care era confecţionat acel "bypass", că toate astea ar fi manifestarea respingerii de către organim a acestuia şi că ca urmare acesta ar cam trebui scos. La trei săptămâni după ce a fost implantat!? Operaţia, în final a reuşit şi de data aceasta doar că cu oarece eventuri mai dure de gen pericol de sângerare pe masa de operaţie, comă. . . Cât pe ce să mă caţăr!? Când am ieşit din spital. . . mă simţeam ca o poză Roentgen, băiat subţire, văzut de lateral o linie şi văzut din faţă semitransparent!? Vlagă? Ce e aia şi de unde atăta, abia mă ţineam pe picoare dar MĂ ŢINEAM pe ale mele şi încă o mai fac, cu maximă încăpăţânare. Şi când, acuma, după două operaţii îmi amintesc că mi s-a fost spus că pentru mine o operaţie înseamnă moarte sigură. . .
La ora actuală, după o reintrare progresivă aproape în normalitate, mai ales în ce priveşte alimentaţia susţinută de câte două flacoane de "harană de cosmnaut" pe zi pot spune că mă simt cu totul altfel astfel încât au fost planificate următoarele investigaţii pentru transplantul amânat în toamnă. Într-o discuţie avută cu unul din medicii ce se ocupă de mine la clinica oncologică de zi (ambulanţa oncologică) acesta a spus că după toate cele prin ce am trecut nimeni că nu s-a aşteptat la ce şi cum s-a întâmplat, la o astfel de desfăşurare a evenimentelor, a mai zis că pentru aşa ceva că a fost nevoie de un chirurg cu totul deosebit, de vârf, faţă de care îmi exprim tot respectul şi căruia îi mulţumesc din suflet cât şi de un pacient care să suporte relativ bine unele chestii la care este supus, iar nu unul de toate zilele, "unul care se pricepe". Următorul "punct în program" ce urmează, pe 04.01.2011, este efectuarea unor consultaţii şi investigaţuu pentru pregătirea transplantului.
Vă voi ţine la curent.