Motto:
Medicii nu greşesc, doar pacienţii ori înţeleg ceva greşit ori reacţionează greşit la un tratament corect!?
(Principiul de bază al medicinei moderne sau în curând)

Thursday, July 2, 2009

9) Întemeietor de secta vehement!?

Dupa ce ca am fost categorisit de catre unii dintre cititorii acestui blog ca cineva cu tinuta de „fondator de secta“ vreau sa lamuresc cate ceva.

Sunt absolut convins, dar poate iar gresec, ca a cere sa se mearga cat se poate de adanc in cautarea de cauze, mai adanc decat se poate foarte usor constata ca se face la ora actuala in mod curent, a unor cauze care determina o serie aproape interminabila de lucruri mai mult decat neplacute NU este tinuta de fondator de secta. Ca cei carora le este adresata intrebarea/provocarea se simt atacati e alta chestie si vine doar sa confirme NU caracterul de fondator de secta a celui care pune intrebarea ci faptul ca intrebarea/constatarea este mai mult decat justificata.
Vorba care spune ca “adevarul supara pe om” este inca foarte valabila.
Tinuta sectara de prost gust au, de exemplu, aceia care trimit unui om afectat in perioade grele ale vietii sale diverse E-Mailuri cu cele mai nastrusnice atasamente de foarte prost gust si de cea mai joasa speta bigot mistica, acelea care de obicei se incheie in acelasi mod:
Trimite acest mesaj la . . . persoane si se va intampla. . . , la . . .persoane si se va intampla . . .. Daca nu il trimiti mai departe in xy minute. . .
Asta este marsavie josnica, de prost gust si cu caracter de secta, sa profiti de starea momentana nefavorabila a cuiva pentru a il determina sa faca unele chestii cel putin ciudate, de a il convinge de ceva, de a il atrage undeva. Acesta este un mod tipic de a lucra al unei secte sau al unui intemeietor de secta si nici de cum analizarea analitic critica a unei situatii.

Alte voci s-au gasit sa vorbeasca in acelasi context despre vehementa!? Ma intreb daca cel ce a folosit acest cuvant stie ce inseamna acesta! Pentru lamuriri suplimentare vezi Vehementa

De cand a pune in mod deschis, spontan si direct o intrebare sau a exprima o constatare facuta tot asa, spontan, are de a face cu vehementa? Gasesc a fi josnic si parsiv sa se procedeze ca in caracterizarile de persoane ale serviciilor de personal din Germania si din alte parti in care se spun despre cel in cauza cele mai rele lucruri laudandu-l, aparent. Este lipsa si slabiciune totala de caracter, necinste si lipsa de coloana vertebrala, frica de adevar, lasitate, prefacatorie. Este totul MINCIUNA. Gasesc cinsitit sa spun ca cel care a furat este hot, ca cel care a inselat este trisor, ca cel care bea prea des si prea mult este alcoolic, ca cel care nu se inghesiue sa munceasca si nu le are cu punctualitatea este lenes, ca cel care alearga dupa femei este fustangiu, cel ce are mari lacune in cunostinte si pregatirea profesionala este necalificat. Toate astea NU sunt jigniri, sunt adevaruri. De foarte multe ori adevarul este/suna a fi dur pentru cel caruia i se spune si de acea este apreciat a fi si exprimat in mod vehement. Trebuie sa ii menajam pe cei cu “calitati” de genul enumerat? De ce? Ca sa le cream o falsa imagine despre ei insisi, imagine pe care mult prea repede o adopta si si-o insusesc cu cea mai mare convingere ca fiind reala si apoi se cer a fi tratati ca atare? Trebuie sa laudam trantorii necalificati?
A spune adevarului pe nume NU inseamna vehementa!
Acest posting parca totusi asi zice ca este un pic vehement. Nu?

Tuesday, June 30, 2009

8) Reactie draguta

Am dat adresa acestui blog unui prieten din copilarie, medic si el si sotia sa.
Ca rezultat am primit un mail interesant ce continea o reactie draguta la cele citite si in care se spune ca unele chestii sunt chiar interesante in acea „ciudata pagina Internet“ a cunoscutului meu (nu s-a prins ca eu sunt acela!?) dar unele aduc a “tinuta de fondator de secta ciudata”!? Ups!?

Interesant sa vezi cu cata indarjire se apara statutul total “nesectarist” de “zeu in alb”!?

Ca am indraznit a-i atrage atentia ca in lume cea mai bine organizata organizatie, cea mai omogena si cu caracteristici de secta din cele mai puternice este "lumea medicala" contemporana. In care alta grupare profesionala memrii acesteia se acopera reciproc si tin unii la altii in mai mare masura decat in "lumea medicala" pe baza principiului ca "corb la corb nu scoate ochii"?
Cum este de asteptat am repetat intrebarea referitoare la caracterul inalt stiintific al unor declaratii de gen “soarta” si “speranta”. Mi–am permis sa ii atrag atentia ca asemenea expresii sunt de obicei folosite de religii si diverse secte, in orice caz de organizatii mistice si oculte. L-am mai intrebat ce cauta asemenea expresii in medicina si cand este de asteptat ca pe langa expresiile amintite medicii academici sa recomande rugatul cu multa evlavie!?

L-am intrebat, in cadrul tinutei mele sectariste, daca imi poate spune ce anume determina aparitia candva, intr-un anume loc pe un anume organ al unei tumori, ce o determina sa fie benigna sau maligna? Banuiesc ca voi fi facut tendentios si rau intentionat!? Da, in mod si cu o tinuta puternica de secta dubioasa continui cu incapatanare sa determin cautarea/gasirea unei relatii cauza - efect. Treaba tipica unor secte dubioase.
Ce altceva decat conceptul cu inalt character stiintific numit “speranta” ne face sa asteptam ce se intampla dupa o chemoterapie in cadrul careia oasele ti-au fost facute trestie, adica goale pe dinauntru. Speram ca soarta sa fie de partea noastra si ca organismul va genera la timp maduva osoasa noua si sanatoasa, poate intr-o colaborare fericita si nesectarista intre aceste doua concepte stiintifice mentionate.
Prin eliminarea elementului recunoscut ca fiind bolnav s-a eliminat oare cauza ce a determinat imbolnavirea acestuia? L-am mai intrebat, ceva ce de fapt am mai intrebat aici in blog, dar la modul sectarist, daca imi poate spune ce anume a determinat deteriorarea maduvei osoase, deteriorare care a dus la o functiune gresita a maduvei osoase si la un tablou sangvin nefavorabil prin generarea de elemente insuficiente si bolnave in sange.

Am mai fost atat de obraznic si de sectarist si l-am intrebat daca cea ce nu cunoastenm este sigur ca nu exista!?
Radiatiile Röntgen si cele radioactive nu se vad, nu au gust, nu au miros, nu se simt dar totusi exista. Ce se intampla daca tratam pe cineva iradiat de urmarile vizibile ale iradierii intr-o incinta puternic incarcata de radiatii pe care in continuare nu le percepem.
Bacteriile, toate nu au existat pana am reusit sa le vedem la microscop sau doar din momentul primei vizualizari?
Academia franceza de stiinte reprezentata de savanti care si azi sunt recunoscuti ca atare au declarat ca “mai greu decat aerul nu poate zbura”!?
In toata cariera mea, e devarat ca nu de “zeu in alb” nu mi-am permis nici o data sa spun unui beneficiar ca „sper sa tina“ sau daca s-a stricat ceva sa invoc „soarta“!? Ce mai, tinuta cu puternic character de secta dubioasa!?

In incheiere tin doar sa atrag atentia asupra postingului numit “Logica medicala, intrebari ingineresti”

Monday, June 29, 2009

7) Cate ceva despre alta afectiune ciudata

Numele este "Tinitus", nimica spectaculos sau deosebit. De fapt in spatele acestei denumiri se ascunde o serie intreaga de variante care toate au un factor comun, zgomote ciudate intr-una sau ambele urechi. Care sunt cauzele acestor zgomote pe care doar cel afectat le aude si a caror intensitate si alte particularitati "specialistii" sunt in stare sa le determine apeland la metode din cele mai ciudate de fapt NU stie nimeni, nici specialistii. La fel stau treburile daca un ORL-ist raspunde cinstit la o intrebare referitoare la sansele se a scapa de tinitus, NU exista o terapie cu succeste stiintific si statistic dovedite. Intrebarea ce se pune este DE CE? Poate deoarece NU se tie ce se cauta, se cauta in directii false/gresite sau nu se stie ce se cauta si cum s-ar putea manifesta ce se cauta!? Ce daca aceasta afectiune nici nu este una a urechii (ORL) ci apartine neurologiei sau acelei parti unde are loc trecerea/transmiterea/transformarea informatiei acustice (vibratie mecanica) la receptorul/interpretorul mecano-neurologic care o transmite mai depare spre prelucare creierului sub forma unui impuls nervos. Oare nu se poate compara acest receptor/interpretor care este "defect" si produce la capatul terminatiilor nervoase corespunzatoare un "zgomot de fond/propriu" cu cea ce este cunoscut ca atare in circuite electronice in care se folosesc conductori/componente de slaba calitate sau exista contacte imperfecte care s-ar putea asemui cu zona de trecere de la partea pur mecanica (ORL) la cea neurologica din sistemul uman de percepere al zgomotelor?
Parca asi fi tentat chiar sa declar: Tinitus si ORL corespunde relatiei "vaca si chilotii"!
Ca daca de la intrarea unui amplificator de proasta calitate, cu zgomot propriu mare (Tinitus) se debranseaza microfonul zgomotul propriu al amplificatorului tot se mai aude in difuzoare!? Repararea partii de ORL care corespunde aici microfonului nu aduce nimica.

Saturday, June 27, 2009

6) The Organ Regeneration Control Mechanism

Avand, in ultimul timp, enorm de mult timp la dispozitie am putut sa imi ocup gandelu cu cele mei nastrusnice idei. Asa se face ca m-am intrebat daca nu cumva exista un mecanism central de control al regenerarii diverselor organe ale corpului omenesc.

Ca doar este stiut ca mereu si mereu, de la nastere pana la . . . toate sau aproape toate organele corpului omenesc se regenereaza pe masura in care parti vechi ale acestora mor si se cer inlocuite.

Varianta1
Mecanismul despre care eu presupun ca exista ar trebui sa faca simultan si pentru fiecare organ mai multe lucruri.
Inainte de toate trebuie sa recunoasca fiecare organ in parte cu toate particularitatile individuale ale acestuia. Acest mecanism trebuie sa exercite o supraveghere continua a fiecarui organ si sa sesizeze in timp real orice modificare a acestuia. In functie de modificafrea fiecarui organ in parte si de specificul fiecaruia “mecanismul” trebuie sa transmita organului supravegheat comenzi adecvate pentru a il mentine intr-o stare de echilibru functional specific prin inlocuirea la timp si in cantitatea necesara a celulelor moarte pe care organismul le elimina.
“Mecanismul” are grija sa se dezvolte numai celule functionale specifice fiecarui organ numai in organul respectiv.


Varianta2
O alta varianta ar fi ca un mechanism central sa supravegheze o serie de “submecanisme” subordonate care, fiecare ar urma sa aibe un rol de supraveghere bine definit si legat numai de un organ anume pentru care este “raspunzator” si care ar trebui sa functionaze asa cum am aratat inainte pentru Varianta1. Mecanismul ierarhic superior avand “doar” rol de control al corectei functionari a mecanismelor subordonate.

Se naste intrebarea daca un asemenea mecanism exista cu adevarat si atunci care este acela, cum poate fi recunoscut/identificat, cum functioneaza, poate fi influentat, ce il influenteaza si cum? Cum se poate recunoaste o stare normala a acestuia si cum o anomalie, cate si ce anomalii sunt posibile si ce le determina pe fiecare in parte?

Mergand mai departe cu speculatiile tehniciste ale unui laic ce ma aflu parca asi tinde sa cred ca un mare numar de imbolnaviri s-ar putea explica prin anomalii comportamentale ale acestui “mechanism”.

Daca “mecanismul”, sa-I zicem “mecanism de control al regenerarii organelor” (MCRO) sau mai pe inteles “Organ Regeneration Control Mechanism” (ORCM) da comenzi false cu urmarea ca determina generarea pe un organ a unui numar exagerat sau necontrolat de celule fara o functionalitate specifica se ajunge la o tumoare pe organul respectiv (stomac, intestine, plaman, ficat,. . . ), tumoare care in functie de gravitatea/felul anomaliei din MCRO determina caracterul malign sau benign al tumorii aparute.


Daca exista un MCRO unic responsabil pentru toate organele (varianta 1) acesta este de tratat.
Daca exista cate un MCRO specific fiecarui organ si unul central (varianta2) exista doua posibilitati, ca MCRO din varful piramidei sa dea unui MCRO subordonat comenzi false sau sa pemita/faciliteze/determine ca un MCRO subordonat sa dea comenzi false cu acelasi rezultat ca in “varianta1” si atunci acesta trebuie tratat.
Alta varianta posibila in acest caz este ca unul din MCRO subordonate este afectat si este samanta intregului rau atunci acesta va trebui tratat.
Indiferent de varianta valabila pentru un spectru extreme de larg de boli cred ca ar fi de deosebit interes sa se poata interveni curativ in acest sens si la un asemenea nivel care ar putea fi considerat ca fiind tratarea “imbolnavirii primare”, a MCRO!?

5) Logica medicala, intrebari ingineresti

Ca un vesnic nemultumit ce ma aflu uite ca iar vin sa ma vait in legatura cu ceva. Treaba este aia ce de cand cu "surpriza" ce am avut, descoperirea faptului ca am leucemie mi s-a spus ca mare parte a tratamentului il voi face aflandu-ma intr-un salon ceva mai deosebit. Este vorba de acea ca in cadrul/din cauza tratamentlui de leucemie pacientul este asa de slabit si sistemul imunitar este atat de slab incat in afara unei protectii preventive cu antibiotice mai este necesar ca pacientul sa fie izolat, adica plasat intr-o incinta climatizata cu filtre speciale de praf si o ecluza la intrare. Nu este vorba de o incapere cu adevarat sterila dar de una cu concentratie redusa se microorganisme si spori. In aceasta incapere intreg personalul medical intra numai imbracat in halate sterile si cu masca respiratorie la gura. La fel eventualii vizitatori. Pacientul este in situatia ca pe intreg pacrursul tratamentului, pana la refacerea macar partiala a propriului sistem imunitar de a nu parasi aceasta incinta decat in cazuri speciale (investigatii si tratamente ce nu pot fi facute in salon) si numai cu masuri de protectie adecvate. Aparent o treaba foarte buna doar ca acuma vine treaba cu logica medicala si intrebarea inginereasca. Recent a fost adus in salon, fiind salon de doua paturi, un pacient care, uimire, NU este in regim de izolare si ca urmare are voie sa circule liber pe afara, adica in curte, la pravaliile din holul spitalului, adica pe unde pofteste si cand revine in salon nu trebuie, pacient fiind(?) sa ia masuri de protectie, doar intra asa cum este si face asta de 10-15 ori pe zi!? Ii este permis ca pe talpa pantofului sa aduca in salon si rahat de caine sau ce mai gaseste pe unde misuna!?

Ca inginer eu vad in asta o anulare a statutului de izolare al salonului ca daca "pacientul 2" are voie sa circule unde vrea si cu aceasta ocazie sa "adune" ce microorganisme poate si gaseste, poate chiar si un rahat de caine lipit de talpa pantofului si le mai si aduce "de voie" in salon unde are voie sa le imprastie de voie, cam de 10-15 ori pe zi, ce rost mai are ca restul sa faca circul cu hatat + masca?

Este aceasta un mod de a proceda corect din punct de vedere medical?

Astea sunt intrebarile inginerului. Chiar deplasate sau tendentioase?

Incet, incet, s-ar putea ca veti intelege de unde si de ce izvoreste parerea mea despre unii medici, dintre care indraznesc a spune ca si unul singur este prea mult.