De la data ultimului „material” publicat s-au mai întâmplat o serie de chestii!?
Așa de pildă pe 31 August, în timp ce ne plimbam cu câinele am început să am o senzație tot mai ciudată în piciorul drept, acesta „asculta” tot mai puțin de mine până ce a început să doară cam tare, să amorțească și a refuzat orice „serviciu”!? Ca norocul nu am fost prea departe nici de acasă și mai ales de medicul casei la care am ajuns direct cu ajutorul unui prieten care locuiește în zonă și a unui tânăr care m-a dus cu mașina lui la medic.
Aici agitație, dureri nasoale de tot, morfină, salvare, internare de urgență la spital. La spital o serie de investigații de tot soiul, neurologice, angiologice,. . .Nici nu mai știu exact ce s-a făcut și ce nu, în orice caz piciorul meu nu a mai fost atât de „cercetat” de când există!? Rezultatul? O obturație a arterei iliace a piciorului însoțită, după cum a spus specialistul în probleme vasculare, de puțină baftă (că prost ai voie să fii dar trebuie să ai baftă) în sensul că deja erau formate vase sangvine ocolitoare pentru zona obturată așa că piciorul nu a rămas complet fără sânge ci a continuat să fie alimentat ducând astfel la faptul că nu a fost nevoie de o interveție de urgență. Urmarea a fost acea că am fost reținut la spital pentru o serie de alte investigații extinse de detaliu și de completare. Treaba cea mai neplăcută în toată pățania a fost și încă este faptul că în piciorul drept continui să am diverse senzații ciudate și foarte neplăcute. Talpa se simte de parcă ar fi umflată și amorțită și din când în când un pitic „ciocănește” în ea, parcă ceva răpăie acolo. Mușchiul de deasupra genunchiului continuă fă fie, la intervale aleatoare, străbătut de câte un „fior” dureros de mai scurtă sau mai lungă durată. Nimica plăcut.
Uni dintre voi își vor aduce aminte de suma „plăcerilor” de care am avut parte în perioada relativ recent trecută. Într-o după amiază, în timpul ultimei spitalizări, a venit la colegul de cameră, pacient „privat” profesorul șef de secție. Am profitat de ocazie pentru a-l „ataca” scop pentru care am afișat pe ecranul laptopului diagrama cu evoluția tabloului meu sangvin din ultimele 14 săptămâni, o reprezentare grafică a unei stări și evoluții catastrofale a tabloului meu sangvin. L-am rugat să îmi răspundă explicativ la câteva întrebări. Printre acestea una s-a referit la acel „diagnostic uitat”, acela de anevrism pe aortă!? Mi-a spus că „atunci” au fost nevoiți să pună niște priorități (!?), tromboane m-am gândit eu în sinea mea, și i-am spus că pot accepta treaba cu pusul de priorități dar că încă mai rămâne de răspuns la întrebarea de ce în cele 8 (opt) zile cît am mai fost internat după descoperirea anevrismului NU mi s-a spus de către nimeni NIMICA referitor la acesta și nici cea mai mică investigație legată de acesta nu a avut loc cun toate că, dacă știu eu bine, un anevrism nu este de comparat cu o bătătură ci puțin mai serios și nici de cum ceva de neglijat „doar așa”!? De ce primele investigații de specialitate au fost inițiate doar după ce eu am arătat cu degetul în scrisoarea de externare mențiunea corespunzătoare? Că NU a fost în stare să răspună ar trebui să fie destul de clar. L-am mai întrebat dacă găsește că este corect ca unui pacient după ce că de niște săptămâni se află într-o stare deplorabilă, de care este conșient, un medic să îi trântească în față ceva de genul „Pentru cea ce aveți dumneavoastră nu există nici tratament și nici medicament!?” M-a întrebat când mi-a fost făcută ultima analiză de măduvă!? I-am spus și nu i-a picat prea bine. Cea mai recentă analiză a fost făcută pe 20 August la Heidelberg!? Surprins m-a întrebat cum de la Heidelberg. I-am explicat că dacă vezi că timp de 11 săptămâni unicul lucru ce ți se spune a fost cel tocmai menționat este doar de așteptat să cauți ajutor suplimentar. La fel am mai ținut să îi atrag atenția asupra faptului că sunt foarte „recunoscător” unui anume medic șef care mi-a aplicat acea „superterapie” căreia s-ar putea să îi datorez starea în care acuma mă aflu deja de 15 săptămâni, acea de a nu mai fi în stare să produc sângele de care am nevoie astfel că trăiesc din „pungi”, stare care se vede cât se poate de clar în diagrama afișată pe calculator!? Multe nu a replicat, ba chiar de la un anume moment dat nu a mai spus chiar nimica. Urmarea?
Nu veți crede dar . . . La următoarea vizită a venit profesorul, cu medicul șef și niște alțiii și au început să vorbească parcă altă limbă!? Se pare că s-a interesat dacă am vorbit prostii, cea ce NU a fost cazul, și o fi aflat unele chestii despre care a auzit pentru prima dată de la mine!? Mi s-a spus că voi fi externat dar că mi se va spune cu cine să iau legătura pentru tratarea anevrismului care acuma, ciudat, după ce că întâi a fost neimportant a ajuns pe prim plan!? Dacă până ziua următoare, vineri, la ora 15:00 nu aflu nimica să merg liniștit acasă că voi fi anunțat telefonic!? Până la ora 15:00 ale zilei numite nu mi s-a spus nimica așa că am plecat. Pe drum spre ieșire l-am întâlnit pe „Domnul Profesor” care m-a oprit și ca nici o dată mi s-a adresat pe nume pentru a îmi spune că medicul șef nu a uitat de mine ci interlocutorul era într-o operație și nu aputut fi contactat. Ajuns acasă de mai puțin de jumate de oră sună telefonul, medicul șef, ca să îmi comunice un număr de telefon și un nume ce să caut acolo, șeful secției de chirurgie vasculară!? Am sunat, toți numai lapte și miere de cum îmi spuneam numele. Am primit un termin pentru un consult pregătitor pentru „repararea” arterelor defecte. Luni dimineața alt telefon, iar medicul șef de la hematologie, cel de vineri, voia să știe dacă am reușit cu acel telefonat!? Subit peste tot numai lapte și miere, atenție mărită și interes necunoscut înainte față de tot ce mă afectează!? Ca ce chestie? Poate din cauza discuției avute cu profesorul și a întrebărilor la care el a primit se pare unele răspunsuri poate cam neplăcute? Subit unii și-au adus aminte că cu altă ocazie (bypass-ul de pe inimă) a avut loc ceva nepermis sub forma unei prelungiri inutile a timpului fără terapie din cauza unei anume doctorițe și că ar fi bine să se aibe grijă ca așa ceva să NU se repete de astă dată!? De unde această schimbare?
Sunday, September 19, 2010
Saturday, August 28, 2010
21) Axioma medicinei
Nici un medic nu greşeşte, nici o dată. Pacienţii ori înţeleg greşit ce li se spune ori reacţionează greşit la un tratament corect. Tertium non datur!
Recunoscând asta se pare că m-am pus în inposibilitate de a mai posta ceva!? Totul ar apare cumva greşit, exagerat, fals!?
Clar, SUNT perfecţi, SUNTEM nişte muhaele ordinare, tendenţioase, inculte, rău voitoare, rău intenţionate şi invidioase!?
Recunoscând asta se pare că m-am pus în inposibilitate de a mai posta ceva!? Totul ar apare cumva greşit, exagerat, fals!?
Clar, SUNT perfecţi, SUNTEM nişte muhaele ordinare, tendenţioase, inculte, rău voitoare, rău intenţionate şi invidioase!?
Tuesday, August 24, 2010
20) Spre lămurire
Cred ca ar cam fi cazul să mai fac câte ceva pentru a lămuri unele chestii, pentru a elimina unele mici neânţelegeri.
Înainte de toate vreau să atrag atenţia celui care va avea curiozitatea de a citi "materialele" anterioare asupra unui mic detaliu de amănunt foarte important, zic eu.
Vă rog din suflet:
Nu confundaţi / identificaţi o parte a reprezentanţilor unei caterogii cu categoria în sine.
Nu proiectaţi interpretările voastre asupra celor spuse de mine.
De exemplu câţiva ingineri, o parte dintre ingineri NU reprezintă întreaga tagmă a inginerilor şi nici tot ce este tehnică şi/sau tot ce este legat de ea.
De ce spun asta? Pentru că am impresia că această greşeală/confuzie, chiar dacă nu va fi recunoscută poate nici faţă de ei înşişi, de către unii care o fac, este făcută mult prea des. Vă rog nu mă întrebaţi de ce spun asta că iar o iau razna, vă explic!?
În cazul meu cu totul special vă rog să NU confundaţi cele ce am prezentat şi comentat referitor la unii reprezentanţi ai lumii medicale, ţinuta lor şi ce fac sau au făcut ei şi ale celor ce am păţit eu în legătură cu aceştia cu Asistenţa socială şi medicală în sine. Despre cea din urmă NU am spus nimica şi dacă aşi dori să o fac aşi putea doar spune că dacă NU ar fi fost aia care este eu de mult eram "oale şi ulcele", ori pentru asta NU pot fi decât foarte recunoscător!? Cine are minte să priceapă a priceput, de restul îmi pare rău dar nu mai am timp să mă ocup de ei.
Nu sunt prietenul discursurilor în care pe post de bale să îmi curgă din gură numai lapte şi miere, chiar dacă uneori, poate mult prea des sau poate chiar de acea, este vorba doar chestii ieftine, ipocrite şi false, dar dulci, lipicioase şi linguşitoare!?
Mai pot doar spera ca majoritatea celor ce citesc aceste rânduri să fie în stare să le înţeleagă adevăratul sens şi mai ales să nu încerce să proiecteze asupra acestora propria viziune care NU este a mea.
Din însuşi subtitlul blogului se poate vedea intenţia DECLARATĂ de a nu face din el un elogiu al unei părţi a ceva, a părţii ce NU este de elogiat ci mai de grabă contrariul. De ce atunci unii se miră? Cine a citit şi a priceput a priceput, cine nu a citit, ori nu ştie să citească ori nu a vrut să o facă (dreptul lui inalienabil), cine nu a priceput . . .
Înainte de toate vreau să atrag atenţia celui care va avea curiozitatea de a citi "materialele" anterioare asupra unui mic detaliu de amănunt foarte important, zic eu.
Vă rog din suflet:
Nu confundaţi / identificaţi o parte a reprezentanţilor unei caterogii cu categoria în sine.
Nu proiectaţi interpretările voastre asupra celor spuse de mine.
De exemplu câţiva ingineri, o parte dintre ingineri NU reprezintă întreaga tagmă a inginerilor şi nici tot ce este tehnică şi/sau tot ce este legat de ea.
De ce spun asta? Pentru că am impresia că această greşeală/confuzie, chiar dacă nu va fi recunoscută poate nici faţă de ei înşişi, de către unii care o fac, este făcută mult prea des. Vă rog nu mă întrebaţi de ce spun asta că iar o iau razna, vă explic!?
În cazul meu cu totul special vă rog să NU confundaţi cele ce am prezentat şi comentat referitor la unii reprezentanţi ai lumii medicale, ţinuta lor şi ce fac sau au făcut ei şi ale celor ce am păţit eu în legătură cu aceştia cu Asistenţa socială şi medicală în sine. Despre cea din urmă NU am spus nimica şi dacă aşi dori să o fac aşi putea doar spune că dacă NU ar fi fost aia care este eu de mult eram "oale şi ulcele", ori pentru asta NU pot fi decât foarte recunoscător!? Cine are minte să priceapă a priceput, de restul îmi pare rău dar nu mai am timp să mă ocup de ei.
Nu sunt prietenul discursurilor în care pe post de bale să îmi curgă din gură numai lapte şi miere, chiar dacă uneori, poate mult prea des sau poate chiar de acea, este vorba doar chestii ieftine, ipocrite şi false, dar dulci, lipicioase şi linguşitoare!?
Mai pot doar spera ca majoritatea celor ce citesc aceste rânduri să fie în stare să le înţeleagă adevăratul sens şi mai ales să nu încerce să proiecteze asupra acestora propria viziune care NU este a mea.
Din însuşi subtitlul blogului se poate vedea intenţia DECLARATĂ de a nu face din el un elogiu al unei părţi a ceva, a părţii ce NU este de elogiat ci mai de grabă contrariul. De ce atunci unii se miră? Cine a citit şi a priceput a priceput, cine nu a citit, ori nu ştie să citească ori nu a vrut să o facă (dreptul lui inalienabil), cine nu a priceput . . .
Sunday, August 22, 2010
19) Când doi îţi spun că eşti beat mergi şi te culci. . .
Este cam cea ce păţesc eu în ultima vreme. Nu numai, legat de acest blog, poate nu de blog în sine ci de ce şi mai ales cum prezint!? Cred că va trebui să revăd radical punctele mele de vedere precum şi modul de a trata şi prezenta faptele, poate chiar faptele în sine, că prea multă lume a constatat că "m-am acrit" şi sunt pus pe căutat cusururi şi pe bodogănit. Am numai lucruri rele şi neplăcute de relatat, nimica pozitiv şi frumos şi o mai şi fac la un mod. . . Deci, "dacă doi îţi spun că eşti beat . . . ".
Înainte de a continua rog cititorul să NU ia personal cele ce voi spune, mă voi referi NU la cineva anume ci la o categorie foarte largă în mijlocul căreia trăim şi care în diverse situaţii reprezintă un asemenea punct de vedere.
Mai vreau să atrag atenţia celor care m-au determinat să încep a scrie aceste rânduri că nici unde cu nici o ocazie NU am spus nimica rău sau în această direcţie despre asistenţa medicală în general, despre condiţiile generale din domeniu, despre adevăratele progrese făcute în diverse domenii în cele mai variate direcţii ci "m-am legat" doar de ţinuta şi atitudinea UNOR reprezentanţi, de modul în care posibilităţile avute la dispoziţie sunt transpuse în practica de fiecare zi de O PARTE dintre ei. Mereu şi cu fiecare ocazie am făcut remarca că NU mă refer la toţi ci doar la o anume parte. (A se citi primul punct din "Credo", la partea dreaptă a blogului) Vă rog NU proiectaţi asupra mea generalizările şi interpretările voastre! Când citiţi ceva NU începeţi prin a interpreta şi a căuta alte înţelesuri ascunse printre rânduri, încercaţi să înţelegeţi ce se vede.
De fapt în loc să fiu nemulţumit şi să spun că este o dovadă de superficialitate condamnabilă punerea borcanului de perfuzie cu numele vecinului de cameră la mine ar cam trebui ca pe viitor asta să sune cam aşa:
Uite, păţanie drăguţă, s-a făcut că într-una din zilele trecute am avut parte de o surpriză care a mai adus puţină vioicuine şi variaţie, de-a dreptul bine venită, în monotonia de fiecare zi a salonului. Am avut plăcerea de a constata că sora a ţinut să ne facă ambilor pacienţi din salon o mică poantă/surpriză, ne-a pus perfuziile în cruce, a lui la mine a mea la el!? Ia să vedem dacă observă careva? Ea ştia ce noi NU ştiam, avantaj ea, conţinutul şi cantitatea de substanţă era acelaşi, unica diferenţă fiind numele de pe borcan deci în afară de surpriza constatării nu se putea înâmpla nimica!?!? Drăguţ!? Nu! Poanta în orice caz a reuşit, mie în primă instanţă mi-a crescut câta nivelul de adrenalină în sânge!? Lasă că e bine.
Ce ar fi trebuit să relatez despre acea doamnă "Oberarzt" de la chirurgia cardiacă din cauza căreia, datorită orgoliului ei neţărmurit şi a lipsei de ţinută profesională a cauzat o prelungire inutilă că evitabilă cu doar 4 săptămâni întreruperii tratamentului leucemiei care s-ar putea să aibe şi ea o oarecare contribuţie (pozitivă??) la "inbucurătoarea mea stare acuală"!?
Ar fi trebuit să spun ce vajnică luptătoare pentru ordine, disciplină şi alte alea la sevivciu este şi că a fost interesant de văzut cum se cultivă relaţiile între colegii de serviciu în diverse domenii şi că de fapt mi-a procurat prin această acţiune în cadrul căreia i-a scăpat din vedere amănuntul total neimportant că avea de pregătit pentru operaţie un pacient treabă de care a uitat cu desăvârşire!? Cum aţi prezenta dumneavoastră asemenea situaţii ca fiind pozitive şi cu efecte mobilizatoare?
Cam cum aţi interpreta pozitiv, sau ce aţi putea găsi pozitiv în atitudinea unora care în urma unor întrebări puse cu anume scop, recunosc, îţi spun cu jumate de voce cum că pentru ceva anume, starea ta actuală, nu există tratament şi medicaţie dar NU îţi recomandă, oare nu din orgoliu bolnav, să mai faci o încercare, la altă clinică, treabă recomandată până şi de instituţia de asigurare de boală!?
Că eu ştiu una, dar NU sunt doctor ci doar în prăpădit oarecare, fiecare om are limite, nimeni NU poate şti mereu totul dar pe ce un om este mai instruit şi mai cult este de aşteptat ca acesta să ştie că are limite şi pe cât posibil să mai şi ştie care sunt acestea şi să procedeze în consecinţă, adică să recunoască deschis acest lucru şi când ajunge la limitele personale să nu apeleze la orgoliu, doar la orgoliu, ci să aibe suficientă putere de caracter, dar ce este caracterul, şi să facă recomandarea de a mai merge la alţii, de a mai căuta şi alte păreri!?
Mai întreb, vocile care m-au făcut să încerc să gândesc că ar trebui să gândesc altfel dacă datoria mea de pacient, care nu are o apendicită, nu este oare acea de a face totul pentru a asigura o cât mai bună stare personală a sănătăţii pentru cât mai mult timp şi NU acea de a menaja orgolii bolnave ale unor personalităţi pătrunse de aroganţă profesională neprofesionnistă, să îi menajez în ignoranţa lor sfidătoare şi să evit a le reaminti că au limite?
Cum să tratez fără a deveni "acru" stări ca cea ce am numit "diagnostice uitate"? Cum se poate prezenta aşa ceva ca fiind pozitiv şi mobilizant? Este ceva pozitiv şi mobilizator în asta?
Unde scrie că un blog pe teme medicale personal trăite trebuie să fie un unic elogiu, o înălţare în slăvi numai cu cuvinte mieroase şi de laudă referitor la ce? La limitele cunoaşterii, la orgoliu, aroganţă, incompetenţă, lipsă de profesionalitate . . .
Ca să nu lungesc vorba mai vreau doar să reamintesc câteva vorbe spuse de Eminescu în poezia "Criticilor mei":
"E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune"
Nici o dată nu vă grăbiţi să comentaţi, să criticaţi să condamnaţi, NU ştiţi tot adevărul. Întâi fiţi ceva mai curioşi şi încercaţi să aflaţi ce a dus la starea pe care doriţi să o comentaţi şi poate chiar să o condamnaţi, este dreptul vostru democratic inalienabil, dar încercaţi să vă transpuneţi pe punctul de vedere din care ce "vă deranjează" sau vi se pare a fi exagerat a fost spus. Relaţia cauză - efect!? Iar revin la o treabă care deja mi-a adus destule necazuri.
Şi eu fac, în prezentările mele doar o comentare nu foarte documentată şi foarte calificată a unor evidenţe, zic eu, constatate personal şi ce este mai important, trăite personal. Nimic NU este auzit sau se referă la ce am văzut la un coleg de salon. Că de multe ori cele constatate sunt departe de a fi plăcute şi demne de laudă NU este vina mea, şi dacă aşa este, mai ales că nu provocat de mine, trebuie să ţin cont de sensibilităţile unora sau altora?
Ei bine, NU mă duc să mă culc fraţilor!
Chiar dacă cu asta iar am făcut pipi pe pantofii şi pantalonii unuia sau altuia.
Înainte de a continua rog cititorul să NU ia personal cele ce voi spune, mă voi referi NU la cineva anume ci la o categorie foarte largă în mijlocul căreia trăim şi care în diverse situaţii reprezintă un asemenea punct de vedere.
Mai vreau să atrag atenţia celor care m-au determinat să încep a scrie aceste rânduri că nici unde cu nici o ocazie NU am spus nimica rău sau în această direcţie despre asistenţa medicală în general, despre condiţiile generale din domeniu, despre adevăratele progrese făcute în diverse domenii în cele mai variate direcţii ci "m-am legat" doar de ţinuta şi atitudinea UNOR reprezentanţi, de modul în care posibilităţile avute la dispoziţie sunt transpuse în practica de fiecare zi de O PARTE dintre ei. Mereu şi cu fiecare ocazie am făcut remarca că NU mă refer la toţi ci doar la o anume parte. (A se citi primul punct din "Credo", la partea dreaptă a blogului) Vă rog NU proiectaţi asupra mea generalizările şi interpretările voastre! Când citiţi ceva NU începeţi prin a interpreta şi a căuta alte înţelesuri ascunse printre rânduri, încercaţi să înţelegeţi ce se vede.
De fapt în loc să fiu nemulţumit şi să spun că este o dovadă de superficialitate condamnabilă punerea borcanului de perfuzie cu numele vecinului de cameră la mine ar cam trebui ca pe viitor asta să sune cam aşa:
Uite, păţanie drăguţă, s-a făcut că într-una din zilele trecute am avut parte de o surpriză care a mai adus puţină vioicuine şi variaţie, de-a dreptul bine venită, în monotonia de fiecare zi a salonului. Am avut plăcerea de a constata că sora a ţinut să ne facă ambilor pacienţi din salon o mică poantă/surpriză, ne-a pus perfuziile în cruce, a lui la mine a mea la el!? Ia să vedem dacă observă careva? Ea ştia ce noi NU ştiam, avantaj ea, conţinutul şi cantitatea de substanţă era acelaşi, unica diferenţă fiind numele de pe borcan deci în afară de surpriza constatării nu se putea înâmpla nimica!?!? Drăguţ!? Nu! Poanta în orice caz a reuşit, mie în primă instanţă mi-a crescut câta nivelul de adrenalină în sânge!? Lasă că e bine.
Ce ar fi trebuit să relatez despre acea doamnă "Oberarzt" de la chirurgia cardiacă din cauza căreia, datorită orgoliului ei neţărmurit şi a lipsei de ţinută profesională a cauzat o prelungire inutilă că evitabilă cu doar 4 săptămâni întreruperii tratamentului leucemiei care s-ar putea să aibe şi ea o oarecare contribuţie (pozitivă??) la "inbucurătoarea mea stare acuală"!?
Ar fi trebuit să spun ce vajnică luptătoare pentru ordine, disciplină şi alte alea la sevivciu este şi că a fost interesant de văzut cum se cultivă relaţiile între colegii de serviciu în diverse domenii şi că de fapt mi-a procurat prin această acţiune în cadrul căreia i-a scăpat din vedere amănuntul total neimportant că avea de pregătit pentru operaţie un pacient treabă de care a uitat cu desăvârşire!? Cum aţi prezenta dumneavoastră asemenea situaţii ca fiind pozitive şi cu efecte mobilizatoare?
Cam cum aţi interpreta pozitiv, sau ce aţi putea găsi pozitiv în atitudinea unora care în urma unor întrebări puse cu anume scop, recunosc, îţi spun cu jumate de voce cum că pentru ceva anume, starea ta actuală, nu există tratament şi medicaţie dar NU îţi recomandă, oare nu din orgoliu bolnav, să mai faci o încercare, la altă clinică, treabă recomandată până şi de instituţia de asigurare de boală!?
Că eu ştiu una, dar NU sunt doctor ci doar în prăpădit oarecare, fiecare om are limite, nimeni NU poate şti mereu totul dar pe ce un om este mai instruit şi mai cult este de aşteptat ca acesta să ştie că are limite şi pe cât posibil să mai şi ştie care sunt acestea şi să procedeze în consecinţă, adică să recunoască deschis acest lucru şi când ajunge la limitele personale să nu apeleze la orgoliu, doar la orgoliu, ci să aibe suficientă putere de caracter, dar ce este caracterul, şi să facă recomandarea de a mai merge la alţii, de a mai căuta şi alte păreri!?
Mai întreb, vocile care m-au făcut să încerc să gândesc că ar trebui să gândesc altfel dacă datoria mea de pacient, care nu are o apendicită, nu este oare acea de a face totul pentru a asigura o cât mai bună stare personală a sănătăţii pentru cât mai mult timp şi NU acea de a menaja orgolii bolnave ale unor personalităţi pătrunse de aroganţă profesională neprofesionnistă, să îi menajez în ignoranţa lor sfidătoare şi să evit a le reaminti că au limite?
Cum să tratez fără a deveni "acru" stări ca cea ce am numit "diagnostice uitate"? Cum se poate prezenta aşa ceva ca fiind pozitiv şi mobilizant? Este ceva pozitiv şi mobilizator în asta?
Unde scrie că un blog pe teme medicale personal trăite trebuie să fie un unic elogiu, o înălţare în slăvi numai cu cuvinte mieroase şi de laudă referitor la ce? La limitele cunoaşterii, la orgoliu, aroganţă, incompetenţă, lipsă de profesionalitate . . .
Ca să nu lungesc vorba mai vreau doar să reamintesc câteva vorbe spuse de Eminescu în poezia "Criticilor mei":
"E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune"
Nici o dată nu vă grăbiţi să comentaţi, să criticaţi să condamnaţi, NU ştiţi tot adevărul. Întâi fiţi ceva mai curioşi şi încercaţi să aflaţi ce a dus la starea pe care doriţi să o comentaţi şi poate chiar să o condamnaţi, este dreptul vostru democratic inalienabil, dar încercaţi să vă transpuneţi pe punctul de vedere din care ce "vă deranjează" sau vi se pare a fi exagerat a fost spus. Relaţia cauză - efect!? Iar revin la o treabă care deja mi-a adus destule necazuri.
Şi eu fac, în prezentările mele doar o comentare nu foarte documentată şi foarte calificată a unor evidenţe, zic eu, constatate personal şi ce este mai important, trăite personal. Nimic NU este auzit sau se referă la ce am văzut la un coleg de salon. Că de multe ori cele constatate sunt departe de a fi plăcute şi demne de laudă NU este vina mea, şi dacă aşa este, mai ales că nu provocat de mine, trebuie să ţin cont de sensibilităţile unora sau altora?
Ei bine, NU mă duc să mă culc fraţilor!
Chiar dacă cu asta iar am făcut pipi pe pantofii şi pantalonii unuia sau altuia.
Tuesday, August 10, 2010
18) Principiul "speranţă"
După o destul de lungă şi chinuitoare perioadă de aşteptare după rezultatele unei recente analize de măduvă am ajuns de le-am primit, "în rate"!? O primă parte, alarmantă, dar despre care deja mai mulţi medici mi-au spus că relevanţa acestora încă nu este de aşa natură încât după aceste valori să se pună diagnostice sau să se facă tratamente a ieşit "alarmant" de mare!? Treaba e că în combinaţie cu declaraţia medicilor referitor la "utilitatea" momentană a acesteia cred că nu mă las înebunit la cap de aceasta mai ales că "partea II" a ieşit măcar parţial bine şi în general aşi spune "pozitiv"!? Spun bine deoarece NU s-au găsit indicii ale unei reveniri de leucemie. Spun "pozitiv" deoarece mi s-a confirmat prin rezultat şi poate mai ales prin discuţia avută cu medicul pe marginea acestuia, a rezultatului nu a medicului, că presupunerile mele, în marea lor majoritate, sunt corecte. Da, chiar dacă a spus-o fără entuziasm şi cu voce scăzută, efecte cumulative sunt posibile! Prin treaba asta, aşa cum a remarcat persoana cu care am fost la acea convorbire (că mereu îi pun în situaţii neplăcute prin acea că de fiecare dată mai am o persoană, un martor al discuţiei, cu mine, cineva care ştie direct din gura medicului NU din povestirile pacientului cea ce ştie) s-a recunoscut, chiar dacă şi numai foarte indirect, că administrarea acelei doze mărite a fost nu foarte bine gândită, o greşeală!? Cu adevărat neplăcut este să constat că în cadrul părţii ce am numit "pozitivă", de confirmare a unor presupuneri de a mele în legătură cu "ştiinţa medicală", cu o anume parte a acesteia, NU cu toate, medicul a confirmat cam în TOT ce a spus referitor la starea în care mă aflu momentan, în care am ajuns datorită, se pare "competenţei medicale", că "ei" NU ştiu, cum să trateze starea, că NU există medicaţie pentru aceasta, că de acuma se poate doar avea răbdare şi spera să avem noroc ca organismul să . . .
Ce s-ar face "Ştiinţa medicală" fără "principiul speranţă"?
Starea? Starea este acea că de peste 7 (şapte) săptămâni tabloul meu sangvin, valorile din acestea, se târâie pe undeva pe "sub genunchiul broaştei" şi nu prea dau semne de revenire grabnică. Cu alte cuvinte măduva esta aşa de distrusă încât trebuie aplicat principiul tocmai amintit!?
În legătură cu acesta mi-am permis obrăznicia de a atrage atenţia medicului ce am avut ca interlocutor cum că dacă eu în meseria mea aşi fi spus unui beneficiar că sper să avem norocul ca un anume utilaj să ţină şi să funcţioneze mi se tăia capul şi zburam repede din slujbă cu tinicheaua legată de coadă!?
Ce s-ar face "Ştiinţa medicală" fără "principiul speranţă"?
Starea? Starea este acea că de peste 7 (şapte) săptămâni tabloul meu sangvin, valorile din acestea, se târâie pe undeva pe "sub genunchiul broaştei" şi nu prea dau semne de revenire grabnică. Cu alte cuvinte măduva esta aşa de distrusă încât trebuie aplicat principiul tocmai amintit!?
În legătură cu acesta mi-am permis obrăznicia de a atrage atenţia medicului ce am avut ca interlocutor cum că dacă eu în meseria mea aşi fi spus unui beneficiar că sper să avem norocul ca un anume utilaj să ţină şi să funcţioneze mi se tăia capul şi zburam repede din slujbă cu tinicheaua legată de coadă!?
Subscribe to:
Posts (Atom)
